Parma Today anunță că Man și Mihăilă vor efectua vizita medicală de la reunirea lotului, însă cei doi nu sunt siguri că vor face parte din cantonamentul pe care echipa îl va efectua în Austria.
Ambii jucători români au fost puși lista de transferuri, după ce în sezonul precedent au înregistrat cifre mediocre. Mihăilă a evoluat în 21 de partide și nu a marcat niciun gol, fiind în mare parte accidentat. Coechipierul său, Man, a avut un start bun de sezon, însă apoi s-a stins. Man a contribuit la opt goluri (4 goluri, 4 pase decisive) în 34 de partide.
Lazio, interesată de Man. Mihăilă - în vizorul lui Lecce
Doar Lazio pare să fi făcut o ofertă pentru Dennis Man, însă clubul are o interdicție la transferuri și a întrerupt orice dialog cu anturajul jucătorului. Parma ar accepta să îl cedeze pentru 7-8 milioane de euro, dar deocamdată nu are oferte concrete.
Valentin Mihăilă ar putea rămâne în Serie A, unde este dorit de Lecce.
Ambii jucători mai au contract cu Parma până în 2027, dar niciunul nu se regăsește în planurile clubului pentru noul sezon.