Altele

Decizie surprinzătoare! Parma va avea cel mai tânăr antrenor din istoria Serie A

Actualizat
Carlos Cuesta
Carlos CuestaPhoto by MI NEWS / NurPhoto / NurPhoto via AFP
La scurt timp după ce Cristi Chivu a fost instalat la Inter Milano și a bifat un 1-1 contra lui Monterrey la Mondialul Cluburilor, Parma se vede nevoită să-și desemneze un nou antrenor.

Dacă până recent zvonurile îl dădeau ca sigur pe Daniele De Rossi, noaptea trecută situația s-a schimbat: clubul de pe „Ennio Tardini” a ales o direcție mult mai surprinzătoare.

Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că patronul Kyle Krause a ajuns la un acord cu spaniolul Carlos Cuesta, 29 de ani, mâna dreaptă a lui Mikel Arteta la Arsenal

Negocierile cu formația londoneză au fost confirmate, iar Cuesta este pregătit să debuteze ca principal direct în Serie A, la o echipă cu două Cupe UEFA în palmares (1995 și 1999).

El va stabili un record absolut în Serie A și va deveni cel mai tânăr antrenor din istoria primului eșalon italian de când se joacă în format compact, fiind doar cu câțiva ani mai vârstă decât Valentin Mihăilă și Dennis Man, românii care evoluează la Parma.

Contractul va fi până în 2027, iar salariul puțin sub un milion de euro, anunță și Gazzetta dello Sport.

Misiunea tânărului tehnician se anunță complicată. „Cruciații” au evitat retrogradarea în stagiunea precedentă abia după intervenția lui Chivu, iar acum riscă să se despartă și de atacantul Ange-Yoan Bonny, curtat insistent de Inter.