Altele

Dan Șucu continuă să transfere tineri la Genoa. Românul, preocupat de viitorul echipei

Dan Șucu
Dan Șucu Luca Zennaro / Zuma Press / Profimedia
Finanțatorul român al ”Grifonilor” continuă să își întărească echipa pe care a preluat-o recent. Șucu l-a adus la gruparea pregătită de Patrick Vieira pe Rodrigo Delgado De Albuquerque, un tânăr fotbalist din Luxemburg, care are doar 16 ani.

Legitimat la echipa sub 17 ani a celor de la Dudelingen, Rodrigo Delgado De Albuquerque este un fundaș central, care, foarte probabil, urmează să joace la echipa Primavera a lui Genoa.

Pentru că nu joacă la echipa mare imediat, transferul a fost posibil și în afara perioadei de mercato, care tocmai s-a încheiat.

Delgado de Albuquerque activează în prezent în prima ligă de fotbal din Luxemburg și s-a remarcat la echipa de tineret a clubului Dudelingen.

”O mutare în perspectivă pentru viitor, pentru clubul italian care lucrează intens și la dezvoltarea tinerelor talente”, au scris cei de la mundoudinese.it.

Presa italiană a mai anunțat că doi fotbaliști de bază ai lui Patrick Vieria sunt la mare căutare în Premier League. 

”De Winter și Frendrup au rămas, așa cum a promis clubul, dar în vară Genoa se va gândi serios să valorifice transferurile lor. Genoa și-a ținut promisiunile făcute la începutul perioadei de mercato: piesele valoroase ale echipei nu au fost vândute.

”Cu toate acestea, este foarte probabil ca De Winter și Frendrup să plece în vară. De fapt, va fi greu să ne gândim că îi putem păstra, mai ales din cauza presiunilor mari care vin din Serie A, dar și din Premier League”, scriu jurnaliștii italieni de la calciogenoa.it.

Urmărește pe Flashscore partida Torino vs. Genoa, de la ora 21:45