”Special Chivu”
Titlul principal de pe prima pagină de vineri a fost ”Special Chivu”, amintind de porecla lui Mourinho, ”Special One”.
În timpul conferinței de presă dinaintea meciului din Serie A împotriva lui Cagliari, Chivu le-a răspuns celor care s-au îndoit de el, în special celor care preziseseră că va fi demis la începutul sezonului, din cauza lipsei sale de experiență.
”Pot fi multe lucruri, dar nu sunt prost”, a spus Chivu
Mourinho folosise o expresie similară în timpul conferinței sale de presă de prezentare la Inter, în 2008, spunând: ”Nu sunt un «pirla»”, care este un termen de argou tipic milanez ce înseamnă ”idiot” sau ”prost”.
Cu siguranță, Mourinho a avut o influență semnificativă asupra lui Chivu, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Fostul fundaş a jucat 59 de meciuri la Inter sub conducerea celebrului tehnician lusitan, câştigând tripla în sezonul 2009-2010.

