Echipa antrenată de românul Cristian Chivu pregăteşte deja campania pentru sezonul 2026-2027 şi ulterior, iar potrivit celor mai recente relatări ale site-ului calciomercato.com, proprietarul clubului italian, fondul american de investiții Oaktree Capital, ezită să extindă contractele jucătorilor care au trecut de 30 de ani.
Totuşi, clubul ar putea face o excepție pentru olandezul de Vrij, care, la 33 de ani, ar putea juca încă câteva sezoane pe San Siro.
Potrivit presei italiene, cei de la Oaktree Capital sunt deschişi la discuții pentru prelungirea contractului fundaşului stânga brazilian Carlos Augusto, 26 de ani, care a cerut o creştere salarială şi un nou contract până în 2028.
Fostul fundaş al echipei Monza nu este un component de bază, dar a strâns deja şapte apariții în toate competițiile în acest sezon, oferind două pase decisive.
Situația lui Frattesi
Frattesi, pe de altă parte, are doar patru apariții în acest sezon, fără vreun gol marcat.
Responsabilii clubului l-au informat pe Frattesi în urmă cu câteva luni că dispuşi să discute despre un nou contract, dar conform responsabililor Oaktree, discuțiile au fost puse în aşteptare pentru că vor mai întâi să se asigure de performanțele jucătorului din acest sezon.
Şi antrenorul Cristian Chivu a părut mai încrezător să înceapă mai des cu Frattesi, spre deosebire de fostul tehnician Simone Inzaghi, dar mijlocaşul italian a strâns până acum chiar mai puține minute de joc decât în timpul mandatului predecesorului românului la cârma echipei, însă şi din cauze obiective.
Contractul actual al lui Frattesi se va încheia în iunie 2028.