În acest moment, formația antrenată de Chivu domină clasamentul din Serie A cu 75 de puncte, distanțându-se la nouă lungimi de principala urmăritoare, Napoli. Avantajul considerabil le permite milanezilor să facă deja calculele pentru marea sărbătoare, care ar putea avea loc chiar pe data de 26 aprilie.
Conform analizelor publicate de Gazzetta dello Sport, citate de Digisport, Inter poate deveni matematic campioană peste doar două runde.
Condiția este ca elevii lui Cristi Chivu să obțină maximum de puncte din duelurile cu Cagliari (acasă) și Torino (deplasare), în timp ce Napoli ar trebui să piardă confruntările cu Lazio și Cremonese.
Dacă acest scenariu se confirmă, Chivu va scrie istorie pe banca grupării din Milano în mai puțin de două săptămâni, confirmând parcursul de excepție din acest sezon.
”Am reacționat ca o echipă matură”
Victoria contra celor de la Como nu a fost lipsită de emoții, Inter fiind condusă la un moment dat cu două goluri. Cristi Chivu a lăudat caracterul elevilor săi, care au reușit să întoarcă soarta partidei într-o repriză secundă de excepție.
”Nu a fost ușor, am înfruntat o echipă care luptă pentru un loc de Liga Campionilor. Am fost conduși, dar am marcat un gol important care ne-a dat încredere, iar în partea a doua ne-am schimbat atitudinea. Este o victorie care arată o mare maturitate”, a declarat tehnicianul român pentru fcinternews.it.
