Discuțiile au vizat în principal politica de transferuri și configurarea lotului pentru noul sezon, Chivu fiind pus în fața unor decizii esențiale în contextul plecărilor posibile și al tensiunilor din cadrul echipei. Tehnicianul român a părăsit sediul clubului cu puțin timp înainte de ora 20:00, la finalul unei ședințe în care s-a discutat inclusiv viitorul unor jucători-cheie.
Unul dintre punctele centrale ale discuției a fost situația lui Hakan Calhanoglu. Mijlocașul turc, în vârstă de 31 de ani, și-a exprimat intenția de a reveni în Turcia, dorință ce nu s-a concretizat deocamdată printr-o ofertă oficială din partea Galatei. Conducerea Interului, prin vocea președintelui Giuseppe Marotta, este însă pregătită să accepte o eventuală propunere de aproximativ 25 de milioane de euro (sumă fixă plus bonusuri).
Ederson, prima opțiune
Pentru a acoperi o posibilă plecare a lui Calhanoglu, Ederson de la Atalanta este prima opțiune pe listă. Evaluat la cel puțin 50 de milioane de euro, mijlocașul de 26 de ani este văzut drept piesa ideală pentru a întări linia mediană. În paralel, Inter ia în calcul cedarea lui Kristjan Asllani, în timp ce Davide Frattesi se bucură de sprijinul total al lui Chivu.
În zona defensivă, Chivu insistă pentru aducerea tânărului Giovanni Leoni, jucător în vârstă de 18 ani pe care l-a avut sub comanda sa la Parma. Fondurile pentru această mutare ar putea proveni din transferul lui Yann Bisseck, fundaș aflat în atenția mai multor cluburi din Premier League.
În privința lui Denzel Dumfries, nu s-au înregistrat progrese notabile, iar clauza de reziliere de 30 de milioane de euro va expira în câteva zile. Situația lui Marcus Thuram este la rândul ei incertă: clauza de 90 de milioane de euro a expirat la începutul săptămânii, însă o eventuală ofertă consistentă — între 60 și 70 de milioane — ar putea influența decizia clubului, chiar dacă Interul dorește prelungirea contractului cu atacantul francez.
Inter Milano va da startul noului sezon de Serie A pe 25 august, pe teren propriu, contra formației Torino. Până atunci, Chivu are misiunea de a definitiva un lot capabil să țină pasul cu obiectivele ambițioase ale clubului.