Fabio Capello, fostul mare antrenor al lui AC Milan și câștigător al UEFA Champions League, a dat un verdict neiertător despre jocul echipei FC Internazionale Milano, antrenată de Cristi Chivu. Conform lui Capello, Nerazzurrii nu ar fi reușit să se desprindă de stilul predecesorului.
Capello a analizat evoluțiile lui Inter în acest început de sezon de Serie A (două victorii și două înfrângeri) și a tras o concluzie dură: ”La această oră se poate spune că vedem Interul lui Simone Inzaghi, cu Cristi Chivu pe bancă. Joacă din memorie, totul e schematic. Le lipsește fantezia.”
Italianul a acuzat că niciunul dintre jucătorii din linia ofensivă nu este capabil să își depășească adversarul, o problemă pe care o consideră veche la club.
Deși l-a lăudat pe Cristi Chivu ca fotbalist – descriindu-l ca pe un ”fundaș central elegant, inteligent, cu prezență... Un lider înnăscut” – Capello i-a cerut antrenorului român să intervină decisiv: ”Acum trebuie să reușească să introducă câte ceva nou, gradual, pentru a se rupe de linia precedentă.”
Capello a adăugat că Interul va reveni la forma de altădată doar când jucători cheie, precum Barella, Dumfries, Dimarco sau Calhanoglu, vor fi în formă maximă, a declarat tehnicianul conform Gazzetta dello Sport.
Inter Milano este doar pe locul 10 după 4 etape în Serie A, cu două victorii și două înfrângeri suferite în fața lui Juventus și Udinese.