Chivu va merge la Papa Leon la Vatican. Românul și Inter, primiți în audiență după ce au luat titlul

Cristi Chivu
Cristi ChivuSOPA Images, SOPA Images Limited / Alamy / Profimedia

Cristi Chivu continuă să trăiască un vis în primul său sezon la cârma lui Inter Milano. După ce a securizat titlul cu numărul 21 din istoria clubului, antrenorul român se pregătește pentru un eveniment cu totul special. Sâmbătă, 9 mai, Chivu, alături de jucătorii săi și conducerea grupării ”nerazzurro”, vor fi primiți la Vatican de Sfântul Părinte, Papa Leon al XIV-lea.

Vizita la Vatican va deschide o zi plină de semnificații pentru proaspăta campioană a Italiei. Audiența privată este programată la ora 11:00 și marchează recunoașterea succesului obținut de Inter, care a tranșat lupta pentru titlu pe 3 mai, după o victorie cu 2-0 în fața Parmei, cu trei etape înainte de final.

Imediat după întâlnirea cu Suveranul Pontif, delegația milaneză se va deplasa către stadionul ”Olimpico”, unde, la ora 19:00, Inter va înfrunta formația Lazio într-un meci din Serie A.

Această partidă reprezintă doar „încălzirea” pentru marele duel de pe 13 mai, când cele două echipe se vor reîntâlni la Roma în finala Cupei Italiei, trofeu pe care Chivu speră să îl adauge în vitrina clubului la doar câteva zile după triumful din campionat.

”Sâmbătă, 9 mai, echipa, antrenorul Cristian Chivu și conducerea vor fi primiți de Sfântul Părinte la Vatican. Un moment special pentru Inter, Campioana Italiei: cu ocazia deplasării la Roma pentru meciul împotriva echipei Lazio, echipa, antrenorul Cristian Chivu și conducerea vor fi primiți în audiență de Papa Leon al XIV-lea la Vatican”, a transmis Inter într-un comunicat, citat de Sky Sport.

”Jucătorii au reușit să renască după dezamăgirea de anul trecut”

În ciuda succesului răsunător și a onoarei de a fi primit la Vatican, Cristi Chivu rămâne concentrat pe obiectivele sportive, refuzând să se lase purtat de euforie. Tehnicianul român a ținut să sublinieze meritul elevilor săi, care au găsit resurse să revină după un sezon precedent marcat de critici și dezamăgiri.

”Sunt în istoria lui Inter? Poate am fost și înainte, am câștigat trofee. Meritul este al acestor jucători, au trebuit să îndure povestea de anul trecut, dezamăgirea. Este o pagină importantă din istoria acestei mari societăți. Sunt fericit, nu vreau să fiu ipocrit, dar mă gândesc la finala Cupei Italiei”.

”Acest al 21-lea titlu este o pagină importantă pentru acest club glorios, dar meritul este al jucătorilor. Ei au fost cei care au trebuit să îndure povestea de anul trecut și batjocura celor care au încercat să denigreze clubul. Au reușit să renască și să-și regăsească motivația”, a declarat Chivu, citat de presa din Italia.

Fotbal