Salt la conținutul principal

Borna istorică pentru Inter. Echipa lui Chivu a stabilit un record absolut după victoria cu AS Roma

Borna istorică pentru Inter. Echipa lui Chivu a stabilit un record absolut după victoria cu AS Roma
Borna istorică pentru Inter. Echipa lui Chivu a stabilit un record absolut după victoria cu AS RomaMatteo Ciambelli / DeFodi Images / Profimedia

Inter Milano a scris o pagină nouă de istorie în Serie A, după ce s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la AS Roma, într-un meci contând pentru etapa a 7-a. Victoria, asigurată de golul marcat de Ange-Yoan Bonny, nu doar că menține echipa lui Cristi Chivu pe primul loc provizoriu al clasamentului, dar a stabilit și un record unic în istoria campionatului italian.

Victoria lui Inter la Roma a venit, așadar, de la atacantul care a fost sub comanda lui Cristi Chivu sezonul trecut la Parma și pentru care românul a insistat îndelung să fie adus la Milano. 

De altfel, de când Serie A a revenit la 20 de echipe în sezonul 2004/05, Ange-Yoan Bonny este singurul jucător al Interului care a marcat trei goluri și a oferit trei pase decisive în primele sale șapte meciuri pentru Nerazzurri în prima ligă. 

Cinci victorii consecutive pe ”Olimpico”

Conform statisticienilor de la OPTA, succesul de pe Stadio Olimpico este a cincea victorie consecutivă obținută de Inter pe terenul giallorossilor. Nici o altă echipă nu a mai reușit o performanță similară în istoria confruntărilor din Serie A pe terenul Romei.

Dominarea nerazzurra pe Olimpico este confirmată și de diferența de scoruri din ultimele cinci vizite: Inter a marcat 11 goluri, în timp ce AS Roma a replicat cu doar două reușite.

Lider provizoriu cu cel mai bun golaveraj

În urma acestei victorii, Inter a acumulat 15 puncte în șapte etape, preluând poziția de lider în Serie A.

Echipa lui Cristi Chivu se poate lăuda și cu cel mai bun golaveraj din competiție (+10).

Singura echipă care o poate depăși este rivala AC Milan, care are cu două puncte mai puțin și un meci de disputat în această rundă.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal