Veteranul Bonucci, care a câștigat în fascinanta sa carieră numeroase trofee atât la nivel de clubul dar și cu echipa națională, a fost pus pe tușă de Juve în timpul pre-sezonului, ratând turneul din iulie din Statele Unite și antrenându-se departe de prima echipă.
Bonucci o dă pe Juve în judecată pentru tratamentul ”umilitor” la care a fost supus
Jucătorul în vârstă de 36 de ani a declarat că a luat "decizia dificilă" de a da în judecată clubul pentru care a jucat de peste 500 de ori și pentru care a câștigat opt titluri de campion, considerând că tratamentul la care a fost supus a fost unul "umilitor". "Este o decizie care a fost luată cu mult timp în urmă și se datorează faptului că am citit și auzit multe lucruri care nu sunt adevărate", a declarat Bonucci într-un interviu pentru Mediaset publicat joi.
Bonucci, care a semnat luna trecută cu Union Berlin, susține că a fost informat abia la jumătatea lunii iulie că nu se mai află în planurile lui Juve, contrar versiunii clubului italian, care l-ar fi informat de două ori, în octombrie anul trecut și în februarie.
"Nu am avut nicio discuție cu clubul la acea dată și nici cu antrenorul (Massimiliano Allegri), care m-a chemat în biroul său la sfârșitul lunii martie (...) mi-a spus, în felul său, că trebuie să demisionez la sfârșitul lunii iunie pentru că eu îmi doresc să fiu antrenor iar lucrurile trebuie să se accelereze", a adăugat Bonucci.
"I-am spus că îi respect decizia, dar că intenționez să joc cel puțin până la finalul Campionatului European de anul viitor. Acesta a fost finalul conversației".
"O frână pentru Juve”
Bonucci susține că șefii lui Juve i-au spus după ultimul meci de acasă din sezonul trecut că va fi a cincea sau a șasea opțiune pentru sezonul următor, iar el a răspuns "nicio problemă". El spune că nu a mai auzit nimic de la club până la o vizită acasă a directorilor sportivi Giovanni Manna și Cristiano Giuntoli , care i-au spus că "prezența sa în vestiar o frâna pe Juve".
"Nu fac decât să-mi afirm drepturile prevăzute de contractul colectiv (de fotbal profesionist), care stipulează că jucătorii trebuie să fie puși în stare să se antreneze cu echipa, indiferent de orice decizie de selecție, și că au dreptul la o pregătire fizică acceptabilă pentru sezonul următor", a declarat Bonucci.
"Nu mi s-a dat acest lucru... Nu mi s-a dat șansa de a merge pe terenul de antrenament cu colegii mei, de a participa la meciurile de pregătire. M-am simțit gol și umilit și nu am fost pus în situația de a face ceea ce îmi place cel mai mult, adică să joc fotbal."
Bonucci, care a declarat că va dona toate încasările din acțiunea sa în justiție în scopuri caritabile, a fost, de asemenea, eliminat din prima echipă a Italiei lui Luciano Spalletti în această lună, pierzându-și statutul de căpitan al echipei naționale. El a fost căpitanul Squadrei Azzurra sub conducerea fostului selecționer Roberto Mancini, după ce Giorgio Chiellini s-a retras anul trecut, și a devenit un erou național în 2021, fiind un membru cheie al echipei care a câștigat ultimul Euro.
Luna trecută, Juve a negat afirmațiile șefului sindicatului jucătorilor, Umberto Calcagno, potrivit cărora "demnitatea lui Bonucci a fost călcată în picioare". Juve a apărat "legitimitatea acțiunilor sale față de toți jucătorii înregistrați, care sunt recunoscuți și cărora le sunt garantate toate drepturile" convenite în contractul colectiv de fotbal.