Luni seara (30 iunie), Curtea Supremă l-a găsit vinovat pe Nelson Ribeiro Fonseca Junior, în vârstă de 34 de ani, pentru jaful mingii.
17 ani de închisoare
El a fost condamnat și pentru abolirea violentă a statului democratic de drept, asociere criminală înarmată și tentativă de lovitură de stat, în legătură cu implicarea sa în violențele de la Brasília.
Peste 500 de persoane au fost condamnate pentru evenimentele din 8 ianuarie 2023, când mii de susținători ai lui Bolsonaro au luat cu asalt Congresul, Curtea Supremă și palatul prezidențial pentru a protesta împotriva înfrângerii sale electorale în fața președintelui de stânga Luiz Inácio Lula da Silva.
Ribeiro a recunoscut că a luat mingea, pe care clubul său de copilărie, Santos — la care Neymar s-a întors anul acesta — a dăruit-o Camerei Deputaților în 2012.
Cum s-a apărat condamnatul în fața instanței
Avocații săi au susținut că mingea a fost găsită pe podeaua Congresului în timpul tulburărilor și că ar fi luat-o pentru a o proteja și că ulterior a predat-o poliției după 20 de zile.
Judecătorul Curții Supreme, Alexandre de Moraes, a decis că Ribeiro a ”participat activ” la evenimentele care au dus la luarea cu asalt și devastarea Congresului, Curții Supreme și palatului prezidențial.
Moraes a descris mingea pe care a luat-o, expusă într-un coridor, ca un ”bun public care aparține patrimoniului public” al Braziliei.
Violențele au avut loc la o săptămână după ce Lula a fost învestit în funcție, după ce l-a învins la limită pe Bolsonaro, politicianul de extremă dreaptă, în alegerile din octombrie 2022.
Protestatarii au cerut intervenția militară pentru înlăturarea lui Lula.
Bolsonaro, fost căpitan al armatei care a ocupat funcția de președinte între 2019 și 2022, este acuzat că a instigat violențele, deși se afla în Statele Unite în acel moment.
El este judecat pentru presupusa tentativă de a prelua puterea de la Lula în cazul unei victorii electorale.
Procurorii susțin că planul a eșuat doar din cauza lipsei sprijinului militar.
Bolsonaro neagă toate aceste acuzații.