Altele

”A fost semnat un acord istoric!” Când va fi gata noul stadion al lui Inter Milano

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, alături de antrenorul Cristian Chivu
Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, alături de antrenorul Cristian ChivuČTK / AP / Greg Beacham

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un acord ”istoric” pentru un nou stadion, despre care el speră că va fi gata ”în termen de cinci ani”, scrie site-ul Football Italia.

”Luni a fost semnat un acord istoric pentru sportul din Milano”, a afirmat oficialul lui Inter, club a cărui echipă este antrenată de românul Cristian Chivu.

”Va fi inclus pe lista arenelor pentru EURO 2032”

”Actul de achiziție a unui stadion atât de emblematic precum San Siro, care reprezintă istoria fotbalului, este o piatră de hotar emoționantă ce merită respect. Totuşi, epoca modernă şi cerințele fotbalului au impus transformarea acestei facilități; prin urmare, a fost nevoie de a imagina o structură modernă.

Semnarea este un prim pas, dar nu încă punerea primei pietre. Sper ca acest prim pas să aibă ca rezultat un stadion nou în termen de cinci ani, astfel încât să poată fi inclus pe lista arenelor pentru EURO 2032”, a spus Marotta.

Noul stadion al echipelor Inter şi Milan va fi construit lângă Stadio Meazza, dar planul cluburilor include demolarea celei mai mari părți a vechiului stadion.

”Stadionul nu este doar o necesitate, ci şi un atu strategic, deoarece consolidează clubul şi creşte veniturile”, a subliniat Marotta.

”Comparativ cu restul Europei, ne mişcăm într-un ritm mult mai lent. Ceea ce s-a întâmplat la Milano ar trebui să ne facă să reflectăm şi să servească drept stimulent pentru politică şi investitori să formeze o alianță pentru a depăşi lentoarea birocratică atât de tipică țării noastre”, a adăugat oficialul.

Citește și: Oficial: Fiorentina are un nou antrenor! Va debuta împotriva echipei lui Dan Șucu

Momentul pentru achiziționarea oficială a stadionului Meazza şi a zonelor înconjurătoare a fost crucial, deoarece, pe 10 noiembrie, stadionul actual ar fi devenit monument de importanță istorică potrivit legislației italiene, dacă ar fi fost încă proprietate publică.

Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost mai dificil pentru Inter şi Milan să demoleze Stadio Meazza, ca parte a planurilor lor pentru un nou stadion.