După cel mai bun sezon al carierei în tricoul lui AC Milan (10 goluri, 4 assisturi în Serie A, plus 5 goluri în alte competiții), mijlocașul olandez a acceptat provocarea venită din Premier League.
Potrivit jurnalistului David Ornstein, ”Cetățenii” vor plăti 55 de milioane de euro plus bonusuri (pentru un total de aproape 70 de milioane de euro), iar contractul se va întinde pe cinci ani.
Tijjani Reijnders urmează să efectueze vizita medicală și apoi, în cazul în care totul decurge conform planului, va fi făcut anunțul oficial.
Mutarea a fost anunțată și de jurnalistul Fabrizio Romano, care precizează că jucătorul își dăduse acordul încă de acum câteva zile.
Reijnders a sosit la AC Milan de la AZ Alkmaar în 2023 și a semnat în martie un nou contract valabil până în 2030.
A jucat de 22 de ori pentru naționala Olandei de la debutul său în 2023 și a făcut parte din echipa care a ajuns în semifinalele Campionatului European din 2024.
