Altele

Ținta lui Liverpool, Isak, își decide singur viitorul la Newcastle, spune Howe

Alexander Isak
Alexander IsakOwen Humphreys / PA Images / Profimedia
Eddie Howe recunoaște că atacantul lui Newcastle, Alexander Isak, își decide singur viitorul la club, în contextul în care Liverpool rămâne interesată de transferul atacantului suedez.

Atacantul suedez Alexander Isak nu va evolua pentru Newcastle în meciul de deschidere al noului sezon din Premier League, sâmbătă, contra celor de la Aston Villa, după ce, potrivit presei britanice, le-ar fi transmis oficialilor clubului că dorește să plece de pe St James’ Park.

În vârstă de 25 de ani, Isak a fost subiectul unei oferte de 110 milioane de lire sterline (aproximativ 149 de milioane de dolari) din partea campioanei en-titre Liverpool, respinsă de Newcastle la începutul lunii august. Managerul Eddie Howe își dorește cu disperare să-l păstreze pe atacant, care a contribuit decisiv la cucerirea Cupei Ligii în fața „cormoranilor” – primul trofeu al clubului după 56 de ani – și la calificarea în Liga Campionilor.

Întrebat dacă îl vede pe Isak jucând pentru Newcastle până la finalul perioadei de mercato, Howe a răspuns: „În acest moment, nu știu. Alex este cel care controlează acest lucru.” Potrivit surselor din Anglia, fotbalistul refuză să se antreneze sau să joace pentru a forța transferul, lipsind inclusiv de la turneul de pregătire al echipei, unde s-a antrenat separat la fosta sa formație, Real Sociedad. Cu trei ani rămași din contract, Isak riscă o amendă maximă echivalentă cu două săptămâni de salariu pentru neparticiparea la partida de sâmbătă.

Presa britanică notează că Liverpool pregătește o a doua ofertă – prima a fost cu 40 de milioane de lire sub pretențiile lui Newcastle – însă Howe este de părere că există o cale de împăcare dacă transferul nu se va concretiza. „Da, cred că este posibil, dar ar trebui purtate discuții. În acest moment mă aștept să rămână, dar nu depinde de mine. El este sub contract cu noi, de aceea spun asta”, a precizat antrenorul.

Între timp, Newcastle lucrează la întărirea lotului, indiferent de situația lui Isak. Jacob Ramsey, mijlocașul lui Aston Villa, este aproape de un transfer la Tyneside, iar Yoane Wissa (Brentford) se află și el pe lista de achiziții.