Șumudică a făcut scandal de la primul meci. Reacția antrenorului lui Al Ahli: ”Era un domn supărat”

Marius Șumudică
Marius ȘumudicăLucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Meciul dintre Al Okhdood și Al Ahli, încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0, a fost urmat de un moment tensionat pe pista stadionului. Partida a marcat debutul lui Marius Șumudică pe banca tehnică a gazdelor, însă startul în Arabia Saudită a fost unul complicat pentru antrenorul român.

La finalul jocului, Șumudică a avut un schimb dur de replici cu Ivan Toney, atacantul lui Al Ahli și autorul unicului gol al partidei. Cei doi au fost despărțiți de mai mulți jucători, înainte ca spiritele să se calmeze.

Matthias Jaissle: ”Nu înțeleg motivul”

La conferința de presă de după partidă, antrenorul lui Al Ahli, Matthias Jaissle, a fost întrebat despre conflictul de la final. Tehnicianul german a minimalizat incidentul și a susținut că nu a apucat să vadă exact ce s-a întâmplat.

”N-am avut timp să văd ce s-a întâmplat după meci. Am auzit că era un domn supărat pe acolo. Nu înțeleg motivul”, a declarat Matthias Jaissle.

Jaissle a vorbit și despre deciziile arbitrilor, sugerând că Al Ahli a fost dezavantajată în mai multe rânduri, în ciuda victoriei obținute.

”Am profitat de ocaziile avute. Am marcat două goluri care au fost anulate de arbitru, apoi am marcat un al treilea gol și a luat cele 3 puncte meritat. Nu o să vorbesc despre golurile anulate pentru a evita amenzile. Dar aceste goluri ar fi fost validate pentru alte echipe împotriva noastră”.

Situație dificilă pentru Al Okhdood, după debutul ratat

Pentru Marius Șumudică, începutul de mandat este unul complicat. Al Okhdood a rămas cu doar 5 puncte în clasament și ocupă un loc retrogradabil. Obiectivul principal al antrenorului român rămâne salvarea echipei de la retrogradare în prima ligă din Arabia Saudită.

În etapele următoare, Al Okhdood va întâlni Al Kholood, Al Khaleej și Al Riyadh. Unul dintre cele mai dificile teste va avea loc pe 26 ianuarie, când echipa lui Șumudică va da piept cu Al Ittihad, formația la care evoluează Karim Benzema.