Salah vrea să plece de la Liverpool! Egipteanul, aproape de un transfer în Arabia Saudită

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Salah vrea să plece de la Liverpool! Egipteanul, aproape de un transfer în Arabia Saudită
Mohamed Salah evoluează din 2017 la Liverpool
Mohamed Salah evoluează din 2017 la LiverpoolProfimedia
După mai bine de 6 sezoane petrecute în lotul ”cormoranilor”, Mohamed Salah este dispus să plece de la Liverpool.

În primul meci din noul sezon Premier League pentru Liverpool, încheiat cu o remiză, 1-1 cu eternii rivali de la Chelsea, Salah (31 ani) a fost în centrul atenției după ce a avut o reacție nervoasă în momentul în care a fost scos de pe teren de Jurgen Klopp, cu un sfert de oră înainte de fluierul final.

Klopp: ”Totul este absolut în regulă”

În momentul în care a fost schimbat cu Harvey Elliott, extrema egipteană și-a smuls un bandaj de pe mână și s-a îndreptat furios spre banca de rezerve, refuzând să interacționeze inclusiv cu antrenorul Klopp.

“Pot să înțeleg reacția lui, pentru că, dacă Mo ar fi înscris, s-ar fi stabilit un nou record în Premier League, dar eu nu m-am gândit la asta. Aveam nevoie de stabilitate în acel moment și de “picioare odihnite”.

A fost un meci foarte intens pentru toată lumea. Tot ce pot să spun e reacția lui a fost OK. Când schimb un jucător la 1-1, iar el este un atacant care crede că poate înscrie, aș fi surprins dacă ar sări în brațele mele, de fericire. Totul este absolut în regulă”, a spus la finalul jocului Jurgen Klopp, pentru Sky Sports.

Salah vrea să plece de la Liverpool

Acest episod poate avea urmări neașteptate în ceea ce privește viitorul lui Salah, care își dorește o schimbare. Atacantul și-ar fi dat deja acordul ca reprezentanții unei formații din Arabia Saudită să înceapă negocierile cu Liverpool, potrivit Al Kass Channel. Cel mai probabil este vorba de Al-Ittihad, club care i-a făcut egipteanului o oferă colosală în urmă cu două săptămâni: un salariu anual de 90 de milioane de euro, cormoranii urmând să primească 60 de milioane de euro pentru semnătura sa.

Salah a refuzat la acel moment propunerea, menționând că vrea să mai evolueze încă un an la cel mai înalt nivel. Lucrurile par a se fi schimbat însă în ultimele zile. Rămâne de văzut dacă egipteanul va continua la Liverpool sau va alege o nouă destinație.

În următoarea etapă din Premier League, Liverpool va primi vizita celor de la Bournemouth, sâmbătă, 19 august, de la orele 17:00.

Urmărește Liverpool - Bournemouth pe Flashscore!