Radu Drăgușin poate debuta împotriva lui Manchester United. Anunțul lui Postecoglou

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Radu Drăgușin poate debuta împotriva lui Manchester United. Anunțul lui Postecoglou
Radu Drăgușin se antrenează deja cu prima echipă
Radu Drăgușin se antrenează deja cu prima echipăProfimedia
Apărătorul român își poate face rapid debutul în Premier League, după ce, cu câteva zile în urmă juca în Serie A, în partida Bologna-Genoa, scor 1-1.

Radu Drăgușin a devenit miercuri cel mai scump fotbalist român din istorie, după ce englezii de la Tottenham Hotspur au plătit nu mai puțin de 30 de milioane de euro în schimbul internaționalului român.

Prezentat oficial joi la Tottenham Hotspur, internaționalul român, care va purta numărul 6,  ar putea debuta duminică, alături de celălalt nou venit, germanul Timo Werner.

Antrenorul lui Tottenham, Ange Posteoglou a anunțat că Radu Drăgușin este apt pentru meciul de duminică cu Manchester United.

Cu două zile înaintea duelului cu Manchester United, antrenorul Ange Posteoglou a declarat că atât românul cât și Timo Werner, jucători transferați în această săptămână, sunt apți pentru partida de duminică.

Drăgușin, turație maximă

”Din câte am înţeles, amândoi vor fi apţi să joace împotriva lui Manchester United, ceea ce este primul lucru şi, în al doilea rând, Radu a jucat până săptămâna trecută, aşa că este în formă bună”, a ținut să precizeze Ange Posteoglou.

”Iar Timo nu a mai jucat de ceva timp - evident că au avut pauza de iarnă (în Germania), dar a revenit la antrenamente în ultimele şapte-zece zile. Aşa că amândoi vor fi disponibili, ceea ce este un lucru bun”,  a continuat tehnicianul.

Între timp, Radu Drăgușin a participat la antrenamentele noii sale echipe.

”Sunt foarte fericit că i-am adus pe ambii băieţi. Timo - cred că toată lumea ştie pedigree-ul său de joc, evident în Germania, în Premier şi apoi înapoi în Germania. Îl cunosc de foarte mult timp.

”Cred că se potriveşte bine pentru noi din punct de vedere al jocului, dar şi un tip bun, o personalitate bună şi foarte motivat să vină la Tottenham şi să joace pentru noi. Radu este asemănător. Evident, un post pe care l-am cam prioritizat”.

”Evident, am intrat în sezon cu aceste posturi mai prost acoperite - l-am lăsat să plece pe Davinson Sanchez. Aşa că am cam ştiut că, dacă va exista o oportunitate bună în ianuarie, vom face o mişcare”.

Partida dintre Manchester United și Tottenham, din etapa cu numărul 21 din Premier League, va avea loc duminică de la ora 18:30.

După 20 de etape, Tottenham se află pe locul 6 în Premier League, cu 39 de puncte, la 6 puncte de liderul Liverpool.

Formația antrenată de Ange Postecoglou are drept obiectiv clasarea pe un loc de UEFA Champions League.

Urmărește Manchester United - Tottenham pe Flashscore!