Deși a lipsit în ultimele luni, Drăgușin rămâne important pentru Tottenham, iar implicarea sa este una vizibilă chiar și în afara gazonului. În contextul unui sezon de reconstrucție pentru echipa londoneză, internaționalul român își păstrează locul în planurile clubului.
Număr nou pe tricou, aceeași ambiție
Începând cu noul sezon, Drăgușin va evolua sub un alt număr de joc: fundașul va purta tricoul cu numărul 3, același pe care îl are și la echipa națională. Clubul englez a anunțat decizia marți, printr-o postare pe rețelele sociale.
“3 pentru România, acum 3 şi pentru Spurs. E al treilea sezon în nordul Londrei, devin din ce în ce mai puternic în fiecare zi. Hai Spurs”, a fost mesajul transmis de jucător prin intermediul contului oficial de Instagram al clubului.
Lupta cu accidentarea continuă
Ultima apariție a lui Radu Drăgușin într-un meci oficial pentru Tottenham a avut loc pe 30 ianuarie. O accidentare suferită în Europa League, împotriva formației Elfsborg, l-a obligat să se retragă temporar din activitate. Intervenția chirurgicală și lunile de recuperare au marcat prima jumătate a acestui an pentru internaționalul român.
În pofida absenței prelungite, Drăgușin a păstrat o legătură constantă cu fanii. Recent, el a publicat un videoclip motivațional în care sunt prezentate mai multe momente din cariera sa: intervenții decisive, alunecări spectaculoase și faze salvatoare pentru echipa sa, toate extrase din meciurile disputate în tricoul lui Tottenham și al României.
Tottenham, în plin proces de tranziție
Clubul londonez trece printr-o perioadă de schimbări semnificative. După un sezon în care a reușit să cucerească trofeul Europa League, dar a terminat campionatul pe o poziție dezamăgitoare – locul 17 – Tottenham a decis să se despartă de antrenorul Ange Postecoglou. Locul acestuia a fost preluat de danezul Thomas Frank.
Tot în această vară, clubul a suferit și o pierdere importantă la nivelul lotului: Heung Min-Son, una dintre figurile emblematice ale echipei, a părăsit formația.