Altele

Prințul William şi-a exprimat ”profunda tristețe” după decesul lui Diogo Jota și al fratelui său

În apropierea stadionului Anfield, fanii au depus coroane de flori în memoria lui Diogo Jota și al fratelui său, Andre Silva
În apropierea stadionului Anfield, fanii au depus coroane de flori în memoria lui Diogo Jota și al fratelui său, Andre SilvaLi Ying / Xinhua News / Profimedia
Prințul William de Wales şi-a exprimat joi ”profunda tristețe” în urma morții fotbalistului portughez al echipei Liverpool, Diogo Jota, care a decedat la vârsta de 28 de ani într-un accident rutier în Zamora, Spania, împreună cu fratele său, André Silva, scrie EFE.

”Ca parte a familiei fotbalului, sunt profund întristat să aflu de moartea lui Diogo Jota şi a fratelui său. Inimile noastre sunt alături de familia, prietenii şi toți cei care l-au cunoscut”, a scris moştenitorul tronului britanic pe rețelele de socializare, într-o postare semnată cu inițiala sa ”W” (de la William).

Conform autorităților spaniole, Diogo Jota şi fratele său, André Silva, jucător în liga secundă portugheză, la formația FC Penafiel, se aflau la bordul unei automobil marca Lamborghini, în momentul producerii accidentului, la kilometrul 65 al autostrăzii A-52 din provincia spaniolă Zamora.

Citește și: Reacția lui Cristiano Ronaldo după decesul lui Diogo Jota și al fratelui său Andre Silva: ”Nu are sens”

Accidentul ar fi avut loc după ce una dintre anvelopele maşinii a explodat în timpul unei depăşiri, provocând ieşirea acesteia de pe carosabil, înainte de a lua foc.

Pompierii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi frați, ale căror corpuri calcinate au fost aduse la Institutul de medicină legală din Zamora pentru efectuarea autopsiilor.

Citește și: Jürgen Klopp, profund îndurerat după moartea fostului elev, Diogo Jota: "Mi se rupe inima"

Vehiculul a ars complet, iar incendiul a afectat şi vegetația din jur, fiind ulterior stins de pompieri.

Diogo Jota, în vârstă de 28 de ani, se căsătorise cu doar zece zile înainte de producerea tragediei cu partenera sa de viață Rute Cardoso, cei doi având împreună trei copii.

Atacantul portughez a fost recrutat în 2020 de FC Liverpool de la rivala Wolverhampton Wanderers, în schimbul sumei de 41 de milioane de lire sterline, iar în sezonul recent încheiat a devenit campion în Premier League alături de ”cormorani”.