Pochettino, nemulțumit de meciul lui Chelsea programat în Ajunul Crăciunului

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Pochettino, nemulțumit de meciul lui Chelsea programat în Ajunul Crăciunului

Chelsea va disputa un meci chiar pe 24 decembrie
Chelsea va disputa un meci chiar pe 24 decembrie AFP
Faptul că Chelsea trebuie să joace un meci de Premier League în ajunul Crăciunului, la Wolverhampton Wanderers, a reprezentat o dublă lovitură pentru managerul Mauricio Pochettino, deoarece nu se va putea bucura de sărbătoare, dar nici de aniversarea nunții sale.

Meciul a fost programat inițial pentru 23 decembrie, dar a fost mutat pe 24 decembrie, de la ora 13:00 GMT. Este pentru prima dată din 1995 încoace ând un meci din Premier League va avea loc în ajunul Crăciunului, iar asta a atras critici chiar și din partea fanilor.

"Fanii noștri nu sunt mulțumiți? Nici eu, nici eu nu sunt fericit. Pe 23 (decembrie) este aniversez nunta cu soția mea  și trebuie să călătoresc la Wolves", a declarat Pochettino râzând.

"De altfel, 24 decembrie este o noapte foarte importantă pentru argentinieni și sper să ajung la timp pentru a sărbători.

Este dificil pentru că nu este ușor să te mulezi după ei. Trebuie să acceptăm că suntem în Anglia și că este diferit față de restul lumii... Chiar dacă nu sunt fericit, trebuie să încercăm să fim la cel mai înalt nivel și să acceptăm o situație pe care nu o putem schimba."

CITEȘTE ȘI - Fanii echipei Chelsea, nemulțumiți de programarea meciului cu Wolverhampton în Ajunul Crăciunului

Chelsea primește sâmbătă pe Brentford, iar Pochettino așteaptă o îmbunătățire a formei echipei sale pe teren propriu. Formația londoneză, aflată pe locul 10 în clasament, a obținut o singură victorie în cinci meciuri pe Stamford Bridge în acest sezon.

"Este foarte important să creăm o serie de victorii acasă. Trebuie să începem să câștigăm, trebuie să proiectăm imaginea că suntem solizi și consecvenți în fața fanilor noștri", a declarat managerul argentinian.

"Va fi un meci dificil, pentru că este o echipă dură, folosesc două formații diferite... Suntem pregătiți să înfruntăm o echipă bună, cu jucători foarte buni. Este o provocare frumoasă pentru noi.

"Thomas Frank face o treabă fantastică la un club unde își poate dezvolta ideile".

Pochettino a confirmat că fundașul Reece James nu este încă pregătit să joace, în timp ce atacantul Christopher Nkunku ar putea reveni după pauza internațională din noiembrie.