UPDATE
Clubul de Fotbal Chelsea confirmă că Federația Engleză de Fotbal (FA) l-a contactat pe Mykhailo Mudryk în legătură cu un rezultat nefavorabil în urma unui test antidoping de rutină efectuat asupra unei probe de urină, se arată într-un comunicat al echipei.
"Atât clubul, cât și Mykhailo susțin pe deplin programul de testare al Federației Engleze de Fotbal (FA), iar toți jucătorii noștri, inclusiv Mykhailo, sunt testați în mod regulat. Mykhailo a confirmat categoric că nu a utilizat niciodată, în mod conștient, substanțe interzise. Atât Mykhailo, cât și clubul vor colabora acum cu autoritățile competente pentru a stabili cauza rezultatului nefavorabil.
Clubul nu va face alte comentarii pe acest subiect", se mai precizează în comunicatul clubului.
Într-o postare pe Instagram, Mudrik îşi clamează surprinderea şi nevinovăția: "Pot confirma că am fost anunțat că eşantionul pe care l-am furnizat către FA conținea o substanță interzisă. Acest lucru a venit ca un şoc total pentru că nu am utilizat niciodată cu bună ştiință vreo substanță interzisă şi nu am încălcat nicio regulă. Lucrez strâns cu echipa mea pentru a investiga cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Ştiu că nu am făcut nimic greşit şi rămân încrezător că voi reveni curând pe teren. Nu pot spune mai multe acum din cauza confidențialității procesului, dar o voi face cât de curând voi putea."
Știrea inițială
Potrivit unor informații venite din surse ucrainene și distribuite pe rețele sociale, se pare că jucătorul celor de la Chelsea ar fi fost prins dopat. Cu toate acestea, confirmarea oficială nu a venit.
Sursele citate spun că Mykhailo Mudryk a fost testat pozitiv pentru o substanță interzisă, care a fost găsită în proba "A" a testului. În prezent, se așteaptă rezultatul probei "B" pentru a confirma situația. Dacă se dovedește vinovat, jucătorul ar putea primi o suspendare severă.
De altfe, se pare că substanța folosită îl ajuta să-și îmbunătățească performanțele pe teren.
Situația este amplificată și de imaginea publică a lui Mudryk, cunoscut pentru pasiunea sa pentru antrenamentele fizice intense, pe care le promovează frecvent pe rețelele sociale. Deși această pasiune nu reprezintă o dovadă clară, reprezintă o coincidență nefericită în acest context.
CITEȘTE ȘI - Pogba își pregătește revenirea pe teren și negociază cu un club de tradiție din Europa
De asemenea, se observă o situație suspectă în ceea ce privește absența sa din echipa Chelsea în ultimele săptămâni. De la meciul cu Aston Villa, unde a fost rezervă neutilizată, Mudryk nu a mai fost inclus în lot. Managerul Enzo Maresca a declarat că acesta este „bolnav”, însă lipsa unor detalii suplimentare timp de peste două săptămâni a ridicat semne de întrebare în rândul fanilor și nu numai.
Jucătorul riscă o suspendare de până la patru ani dacă va fi găsit vinovat, conform prevederilor Agenției britanice antidoping, pe baza directivelor Agenției Mondiale Antidoping. Sancțiunea poate fi însă redusă la doi ani sau mai puțin dacă se va stabili că nu a existat intenția de a trişa sau în funcție de existența sau nu a unei neglijențe grave.