William Saliba a semnat un nou contract pe termen lung cu Arsenal, a anunțat marți clubul din Premier League.
Fundașul francez a semnat, potrivit presei, un acord pe cinci ani, care îl va ține la club până în 2030. Contractul său anterior era valabil până în 2027.
Saliba, 24 de ani, era așteptat să își prelungească șederea pe Emirates, deși anterior s-a scris despre interesul celor de la Real Madrid.
Fundașul central a ajuns la Tunari în 2019, dar a fost împrumutat de mai multe ori înainte să devină titular de bază în echipa lui Mikel Arteta în sezonul 2022/23.
De atunci, Saliba a fost pilonul defensiv al unei echipe Arsenal care a terminat pe locul secund în fiecare dintre ultimele trei sezoane de Premier League.
"Mă simt ca acasă. Avem o echipă bună, un lot valoros, un staff excelent. Antrenorul este perfect pentru mine, așa că acesta este cel mai bun loc unde pot fi," a declarat Saliba.
"Mă bucur de fiecare zi în care am ocazia să port acest tricou. Încerc să dau totul, iar acum voi oferi și mai mult acestui club și suporterilor."
Managerul Arteta a spus: "William este apreciat de toți jucătorii și membrii staffului, iar asta spune multe despre caracterul, angajamentul și atitudinea lui în fiecare zi.
"De când a venit la noi, William a crescut enorm, și-a asumat responsabilitatea și a creat o legătură puternică cu suporterii și cu toți cei din club."
Arsenal ocupă locul secund în Premier League, la două puncte în spatele liderului Liverpool după șase etape disputate în acest sezon.