Accidentarea suferită sezonul trecut, în duelul din Europa League dintre Tottenham și Elfsborg, l-a ținut departe de teren din cauza unei rupturi de ligament încrucișat la genunchiul drept, urmată de operație și un proces dificil de recuperare.
Revenit recent la nivel optim din punct de vedere fizic, Drăgușin a stat pe bancă în meciul cu Liverpool, iar duminică seara a fost din nou folosit.
În minutul 85 al confruntării de pe Selhurst Park, internaționalul român a fost trimis în locul lui Gray, autorul singurului gol al partidei. Drăgușin a avut o oportunitate imediată după intrare și a contribuit în final la menținerea avantajului minim al lui Spurs.
Citește și: Radu Drăgușin a revenit pe teren într-un meci oficial din Premier League după aproape un an
"Nu pot descrie sentimentul. Astăzi am văzut lumina!"
La final, fundașul de 23 de ani a descris ce a însemnat pentru el această reîntoarcere pe teren, aproape un an după accidentare.
”Știam că drumul va fi lung, dar știam că va fi o lumină la capătul lui. Astăzi am văzut lumina! A fost o călătorie lungă. A fost cea mai mare provocare din viața mea, dar am continuat, am avut oameni lângă mine care m-au ajutat. Colegii, familia, logodnica. Cum am spus, știam că drumul va fi lung și că va fi o lumină la finalul lui.
M-am simțit normal din nou când antrenorul m-a chemat să intru.
Mi-a lipsit acel sentiment, atmosfera, fanii și coechipierii pe teren. Mi-a lipsit fotbalul. Sunt foarte fericit acum. N-aș fi putut cere o revenire mai bună. Familia mea a fost aici, am câștigat. Este cea mai bună revenire. Nu pot descrie sentimentul.”, a declarat Drăgușin pentru site-ul oficial al clubului.
Posibilă plecare în ianuarie
Deși a revenit pe teren, situația fundașului rămâne incertă. Concurența din compartimentul defensiv este ridicată, iar șansele ca Drăgușin să prindă minute constant sunt reduse.
În aceste condiții, un împrumut în ianuarie este luat în calcul. Presa din Anglia și Italia notează interesul mai multor cluburi din Serie A, iar o mutare ar putea fi benefică atât pentru jucător, cât și pentru naționala României, în perspectiva barajului pentru Cupa Mondială 2026 din luna martie.
Tottenham va juca următorul meci pe 1 ianuarie, în deplasare cu Brentford. Rămâne de văzut dacă Drăgușin va primi din nou minute.
