"Manchester City condamnă cu fermitate insultele rasiste la adresa lui Antoine Semenyo în meciul de luni. Salutăm reacția promptă a celor de la Everton și a poliției pentru identificarea autorului acestor fapte", se arată în comunicatul publicat de City pe site-ul oficial.
Clubul, aflat pe locul doi în Premier League, a declarat de asemenea că este "extrem de dezamăgit să afle că fundașul central Marc Guéhi a fost ținta unei serii de mesaje rasiste și abjecte pe rețelele de socializare noaptea trecută. Vom continua să le oferim tot sprijinul nostru lui Antoine și Marc și nu vom tolera niciodată nicio formă de discriminare."
Luni, City și-a complicat lupta pentru titlu în Premier League după ce a remizat pe terenul lui Everton (3-3), în etapa a 35-a. În urma acestui rezultat, cetățenii, care au un meci mai puțin, sunt la cinci puncte în spatele liderului, Arsenal.

