Portarul lui Liverpool, Alisson Becker, va lipsi până după pauza internațională din această lună, după ce a suferit o accidentare la coapsă în înfrângerea din Champions League cu Galatasaray.
Internaționalul brazilian a fost înlocuit de Giorgi Mamardashvili în minutul 56 al partidei de la Istanbul – a doua înfrângere consecutivă pentru Liverpool, după ce echipa a început sezonul cu șapte victorii la rând în toate competițiile.
Antrenorul Arne Slot a confirmat vineri că portarul său titular nu va fi apt pentru meciul cu Chelsea de pe Stamford Bridge din acest weekend.
"Alisson nu va face parte din lot mâine și nu va merge nici la naționala Braziliei," a declarat tehnicianul.
Slot a spus că este dificil de estimat când va reveni portarul, care are 33 de ani.
"Aș fi surprins dacă ar fi disponibil pentru primul meci după pauza internațională, dar uneori recuperarea poate fi mai rapidă sau mai lentă," a adăugat el.
"E greu de spus câte zile sau săptămâni va lipsi, dar pentru următoarele partide nu va fi alături de noi sau de echipa Braziliei."
Alisson va absenta astfel de la câteva meciuri cruciale pentru Liverpool: în afară de duelul cu Chelsea, va rata și derby-urile cu Man United și City, dar și partida de cinci stele cu Real Madrid din Liga Campionilor.
Slot a mai precizat că atacantul Hugo Ekitike, care a ieșit și el accidentat în repriza secundă în Turcia, va participa la antrenamentul de vineri și va fi evaluat.
Liverpool rămâne lideră în Premier League, în ciuda înfrângerii cu 2-1 de săptămâna trecută la Crystal Palace – având două puncte avans față de Arsenal, ocupanta locului secund.