Lampard spune că drumul spre succes a fost "pavat cu multe eșecuri"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Lampard spune că drumul spre succes a fost "pavat cu multe eșecuri"
Lampard a dat exemplu jucătorilor săi pe Manchester City
Lampard a dat exemplu jucătorilor săi pe Manchester CityProfimedia
Frank Lampard i-a îndemnat pe jucătorii săi de la Chelsea să învețe din exemplul oferit de Manchester City, mai ales că se vor echipele se vor întâlni duminică pe Etihad.

City își va păstra titlul în Premier League și va câștiga primul dintre cele trei trofee pe care le urmărește în acest sezon dacă va învinge Chelsea, și ar putea fi deja campioană până la startul meciului, în funcție de rezultatul lui Arsenal de sâmbătă.

Dacă City va cuceri titlul, va fi pentru a cincea oară în șase sezoane când echipa lui Pep Guardiola va fi încoronată campioană a Angliei.

Apoi, vor avea de disputat a doua finală a Ligii Campionilor în trei ani, împotriva italienilor de la Inter Milano, plus finala Cupei Angliei împotriva rivalilor locali de la Manchester United.

City este pe val mai ales în urma victoriei cu 4-0 în fața campioanei europene Real Madrid miercuri, a 17-a victorie în ultimele 19 meciuri.

Chelsea, cândva un pretendent la trofee importante, se află în prezent pe locul 11, în ciuda faptului că Todd Boehly a cheltuit aproximativ 600 de milioane de lire sterline (747 de milioane de dolari) pe transferuri în ultimele 12 luni.

Managerul interimar al lui Chelsea, Lampard, care ar putea fi înlocuit de Mauricio Pochettino în cazul în care fostul șef al lui Tottenham va fi confirmat ca noul antrenor, a declarat că echipa sa ar trebui să se inspire din determinarea celor de la City.

Manchester City, un exemplu

"Singura sursă de inspirație de care ar trebui să aibă nevoie tinerii jucători este ceea Man City. Au ajuns foarte sus", a spus Lampard.

"Nu este vorba despre ridicarea unor cupe, ci cum s-au dezvoltat Kevin De Bruyne, Erling Haaland, Gundogan sau John Stones".

Fostul mijlocaș al lui Chelsea și al Angliei a adăugat: "Un jucător trebuie să înțeleagă că momentele de ridicare a cupei se datorează întregii munci depuse de-a lungul anilor, indiferent de cât este de greu.

Acea echipă în mod clar muncește din greu. Asta trebuie să înțeleagă jucătorii".

Lampard a declarat că a vizionat serialul documentar "The Last Dance", despre succesul echipei NBA Chicago Bulls în anii 1990, în pregătirea ultimelor meciuri ale lui Chelsea din acest sezon.

Managerul interimar, care se va retrage după ultimul meci al sezonului împotriva lui Newcastle pe 28 mai, a spus că serialul a avut câteva lecții valoroase pentru echipa sa.

"Orice grup care ridică trofee trebuie să înțeleagă care sunt standardele și că weekendul este o culme a tot ceea ce faci în timpul săptămânii, de la cum te pregătești, cum te antrenezi", a spus Lampard, multiplu medaliat la Chelsea.

El a adăugat: "Există multe eșecuri în drumul spre succes. Cred că acesta este lucrul pe care un jucător din ziua de azi trebuie să îl ia în calcul".