Kompany, acuzat de comportament nesportiv față de arbitru, chemat la Comisia de disciplină

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Kompany, acuzat de comportament nesportiv față de arbitru, chemat la Comisia de disciplină
Vincent Kompany, antrenorul lui Burnley
Vincent Kompany, antrenorul lui BurnleyAFP
Antrenorul echipei Burnley, Vincent Kompany, a fost acuzat de abatere disciplinară după ce a protestat vehement împotriva deciziei arbitrului de a acorda un penalty în remiza, 2-2, cu Chelsea, a anunțat miercuri Federația engleză de fotbal, scrie Reuters.

”Comportamentul antrenorului a fost impropriu, abuziv, insultător față de un arbitru al meciului şi a pus sub semnul întrebării integritatea acestuia. El are până vineri timp să-şi pregătească apărarea”, a spus FA într-un comunicat.

Nivelul arbitrajului în Premier League a scăzut în acest sezon, a declarat luni fostul mare internațional belgian Vincent Kompany, alăturându-se criticilor larg răspândite la adresa cavalerilor fluierului după o serie de decizii controversate.

Burnley a încheiat în zece oameni meciul de sâmbătă cu Chelsea, iar Kompany a văzut şi el cartonaşul roşu când a protestat după ce arbitrul a dictat penalty pentru londonezi. Burnley, amenințată de retrogradare, penultima clasată când au rămas opt etape, a remizat cu Chelsea, scor 2-2, pe Stamford Bridge.

”Frustrarea vine din faptul că este o succesiune de greşeli şi este întotdeauna discutabil”, a declarat Kompany reporterilor.

”Efectul este asupra punctelor şi asupra sezonului nostru, cred că toate astea te fac să fii mai furios, dar în momentul următor trebuie să fac tot posibilul (să nu reacționez). Sper să nu se mai întâmple în acest sezon. Eu continui să spun ce gândesc, nu voi ezita să fac asta.

Le-am spus oficialilor că arbitrajul nu a fost destul de bun în acest sezon. Am spus asta într-un mod constructiv. În sezonul trecut am spus că arbitrajul din Anglia este cel mai bun din lume, aveam impresia că se aplică mereu bunul simț. În acest sezon nu am mai simțit asta”, a afirmat Kompany.

Fostul căpitan al lui Manchester City a spus că le-a cerut scuze arbitrilor după meciul cu Chelsea.