Altele

Isak, scos din lot pentru meciul cu Liverpool: ”Vreau să-l văd din nou în tricoul lui Newcastle”

Alexander Isak, alături de Eddie Howe, antrenorul lui Newcastle
Alexander Isak, alături de Eddie Howe, antrenorul lui NewcastleJohn Walton, PA Images / Alamy / Profimedia

Atacantul lui Newcastle United, Alexander Isak, care își dorește plecarea, nu va face parte din lot la meciul de luni (25 august) împotriva campioanei Angliei, Liverpool, a anunțat antrenorul Eddie Howe, care a descris conflictul ca pe o situație ”lose-lose” (n.r. - situație fără câștigători).

Potrivit presei britanice, Liverpool a făcut la începutul lunii o ofertă de 110 milioane de lire sterline (1proximativ 129,8 milioane de euro) pentru Isak, însă marți jucătorul a acuzat clubul, într-o postare pe rețelele de socializare, că nu și-a respectat promisiunile.

Newcastle a răspuns precizând că nu a existat niciun angajament de a-l vinde pe atacantul de 25 de ani, aflat sub contract până în 2028.

”Este o situație lose-lose. Nu cred că putem ieși câștigători în vreun fel”

”Nu s-a schimbat nimic”, a declarat Howe vineri, într-o conferință de presă. ”Este o situație lose-lose. Nu cred că putem ieși câștigători în vreun fel.”

Dacă Isak va rămâne sub contract cu Newcastle după închiderea perioadei de transferuri, pe 1 septembrie, Howe a spus că el și vestiarul l-ar primi înapoi în echipă.

”100% vreau să-l văd din nou în tricoul lui Newcastle”

”Nu am nicio îndoială asupra felului în care vor reacționa jucătorii. Vor simți la fel ca mine. Alex este un fotbalist fantastic, o persoană bună, un caracter puternic și un băiat de treabă”, a spus Howe. ”Dacă Alex ar dori să revină și să joace pentru noi, colegii l-ar primi cu brațele deschise.

”100% vreau să-l văd din nou în tricoul lui Newcastle.”

Howe a precizat că nu l-a văzut pe Isak în această săptămână, întrucât atacantul nu se antrenează cu echipa, dar a adăugat că dialogul dintre cei doi a rămas unul normal.

”Nu există probleme acolo. Evident că este o situație dificilă pentru ambele părți și este departe de a fi ideală”, a explicat tehnicianul.

”Când ne intersectăm, vorbim, dar așa cum am spus, nu l-am văzut săptămâna aceasta, pentru că se antrenează separat, mai târziu, departe de grup.”

Cifrele lui Alex Isak din ultimele sezoane
Cifrele lui Alex Isak din ultimele sezoaneFlashscore

”Totul ar fi bine să se rezolve în spatele ușilor închise”

Întrebat despre declarațiile publice făcute de Isak și de club la începutul săptămânii, Howe a spus că ar fi preferat ca totul să se rezolve intern.

”Totul ar fi bine să se rezolve în spatele ușilor închise, dar în acest caz a fost nevoie și clubul a vorbit pe bună dreptate la acel moment”, a precizat el.

Antrenorul lui Newcastle este convins că fanii l-ar putea ierta pe Isak dacă acesta ar reveni pe teren.

”Suporterii reacționează mereu în funcție de cum joacă un fotbalist și de ceea ce oferă echipei”, a declarat Howe.

Întotdeauna există două versiuni ale aceleiași povești.”

Luni, 25 august, Newcastle primește pe St. James' Park vizita campioanei Liverpool, în etapa cu numărul doi din Premier League.

Urmărește Newcastle - Liverpool pe Flashscore!