Mijlocașul ofensiv german a ajuns pe Merseyside vara trecută pentru 116 milioane de lire sterline, într-unul dintre cele mai importante transferuri din istoria Premier League.
Wirtz a fost criticat în primele sale luni alături de Cormorani, dar a evoluat și a devenit fotbalistul pe care suporterii îl așteptau, controlând mijlocul terenului și dictând ritmul jocului.

Înainte să semneze cu campioana Premier League, Wirtz era dorit de mai multe cluburi mari din Europa, printre care și Real Madrid, care a fost foarte interesată să-l aducă de la Bayer Leverkusen.
Într-un interviu pentru Phrasenmaher podcast, agentul său a mărturisit că și-ar dori enorm să-l vadă pe Wirtz la Madrid, o declarație care îi neliniștește pe fanii lui Liverpool.
"În acel an, pur și simplu nu era momentul potrivit din cauza lotului și a bugetului. Chiar și la Real Madrid, bugetul nu este mereu nelimitat. Dar dorința mea rămâne ca Florian să joace acolo într-o zi".
"Nu am fost suficient de implicat în ofertele care au existat. Cel mai mare vis al meu, desigur, ar fi fost să-l văd pe Florian la Real Madrid, și nu cred că sunt singurul care gândește așa", a dezvăluit el.
"Cred, de asemenea, că acolo ar fi pe mâini foarte bune. Acum îi merge destul de bine la Liverpool, este încă foarte tânăr și nimeni nu știe ce îi rezervă viitorul în carieră".
Wirtz a semnat un contract pe cinci ani cu Liverpool, care îl leagă de Anfield cel puțin până în 2030. Totuși, declarațiile lui Struth îi îngrijorează pe suporteri, care deja l-au văzut pe Trent Alexander-Arnold plecând la echipa Los blancos vara trecută.
