I-au interzis să mai ridice greutăți: ”Trebuie să evite sala! Are prea multă masă musculară”

Adama Traore
Adama TraoreRICHARD PELHAM / GETTY IMAGES EUROPE / GETTY IMAGES VIA AFP

Antrenorul lui West Ham, Nuno Espirito Santo, a dezvăluit că Adama Traore nu mai are voie să ridice greutăți la baza de pregătire a clubului, din cauza constituției sale fizice impresionante.

Tehnicianul portughez, în vârstă de 52 de ani, a explicat înaintea meciului că masa musculară a extremei spaniole este ”incredibilă”, punând-o pe seama geneticii. Traore, 30 de ani, a ajuns definitiv la West Ham în perioada de mercato din ianuarie, după despărțirea de Fulham, și a mai colaborat cu Nuno în perioada 2018–2021, la Wolverhampton.

Decizia vine și în contextul în care, înaintea eșecului cu 5-2 suferit pe terenul lui Liverpool, Crysencio Summerville a postat pe rețelele sociale un videoclip în care Traore apărea stând pe o bancă de forță. Internaționalul spaniol, selecționat de opt ori, a negat că s-ar fi antrenat cu greutăți, iar Nuno speră ca acest lucru să rămână valabil.

”Este ceva incredibil, ține de genetică. Așa este construit de mult timp și ar trebui să evite sala de forță. I-am spus să stea departe de greutăți. Cară deja suficientă masă musculară”, a declarat Nuno. El a precizat că Traore va continua doar exercițiile de prevenție în sală, fără antrenamente cu greutăți.

Minute limitate

Traore, care bifase 15 apariții pentru Fulham în acest sezon, nu a început niciun meci de Premier League ca titular pentru West Ham. El a fost una dintre cele cinci achiziții din ianuarie, alături de Pablo Felipe, Taty Castellanos, Axel Disasi și Keiber Lamadrid.

Traore a fost utilizat doar din postura de rezervă în partidele cu Chelsea, Burnley, Manchester United și Liverpool. Singura sa titularizare a venit în victoria din turul patru al FA Cup, după prelungiri, împotriva formației Burton Albion din League One.

Chiar dacă minutele au fost limitate, Nuno s-a declarat mulțumit de modul în care spaniolul s-a integrat. ”Jucătorii care nu sunt implicați direct sunt extrem de importanți în pregătirea meciurilor și ca soluții pe parcurs. Traore este unic. Sunt puțini jucători în lume cu abilitatea, viteza și calitățile lui în duelurile unu la unu.

”Este un talent de care trebuie să profităm, dar are nevoie de timp pentru a se adapta la dinamica echipei. A demonstrat la Wolves și în Anglia, iar nu demult și la naționala Spaniei, că este un jucător de nivel înalt”, a subliniat Nuno.