Nemulțumirea portughezului a fost vizibilă, mai ales după înfrângerea dureroasă cu Al Ittihad, când CR7 a ieșit direct de pe teren, evitând vestiarul. Deși a cerut întăriri, iar Duran a fost adus în iarnă, rezultatele au rămas sub așteptări, iar ideea unei prelungiri de contract – cândva aproape sigură – pare acum să se destrame.
Pe fondul crizei de la club, Ronaldo a primit o ofertă neașteptată din fotbalul brazilian, care, deși părea inițial un simplu zvon, s-a transformat într-o propunere serioasă, susținută financiar de investitori externi, potrivit marca.com.
Miza este uriașă: participarea la Cupa Mondială a Cluburilor. În paralel, presiunea asupra lui Al Nassr și Al Hilal crește, în timp ce cluburi precum Al Ittihad, sub o conducere mai echilibrată, reușesc să destabilizeze hegemonia superstarurilor precum Ronaldo și Neymar.