Acest interviu a fost realizat ca parte a proiectului multimedia 'The Big Pete', dezvoltat de Flashscore și CANAL+ Sport, care va fi lansat în primăvara anului 2026.
Ai spus că ți-ai început cariera ca extremă sau atacant. Te-a ajutat asta ulterior ca fundaș stânga, mai ales când ai avut de înfruntat atacanți de top?
"Da, cu siguranță. Cred că e foarte important ca jucătorii să experimenteze mai multe poziții. Niciodată nu știi unde vei ajunge să joci mai târziu în carieră.
La mine, m-a ajutat să înțeleg mai bine jocul și, mai ales, să-mi cunosc adversarii. Știam ce calități foloseam ca extremă, așa că atunci când întâlneam jucători de acest tip, știam la ce să fiu atent și cum să mă apăr. A fost o lecție valoroasă care m-a ajutat pe tot parcursul carierei."
Este ceva ce pui accent și în antrenorat – ca jucătorii să învețe mai multe poziții?
"Absolut. Jucătorii trebuie să fie capabili să evolueze în mai multe zone ale terenului. Un fundaș central poate urca la mijloc, mijlocașii trebuie să joace cu fața și cu spatele la poartă, extremele intră în centru și joacă inversat.
Sunt atât de multe aspecte în fotbalul modern. Să-i obișnuiești pe jucători cu poziții diferite le accelerează dezvoltarea."
Cristiano Ronaldo a spus la un moment dat că ai fost cel mai dificil adversar pe care l-a întâlnit. Ce înseamnă asta pentru tine?
"Înseamnă că mi-am făcut treaba destul de bine. Dar să te aperi cu Cristiano nu a fost niciodată doar despre mine. Lumea vede duelul unu la unu, dar eu aveam nevoie de colegii mei. Mijlocașii trebuiau să acopere, extremele să ajute, iar fundașul central să fie în spatele meu. Poate eu primeam laudele, dar mereu a fost un efort colectiv. Să oprești singur un astfel de jucător e aproape imposibil."
Meciurile cu Ronaldo necesitau o pregătire specială?
"Orice meci cere pregătire, dar când joci împotriva unor jucători de elită trebuie să cunoști foarte bine punctele forte – ale tale, ale colegilor și ale adversarului. Intri pe teren știind ce vrea să facă Cristiano și încerci să-i iei acele atuuri. Această înțelegere trebuia să fie împărtășită de toată echipa."
Cât de important a fost să înveți de la fundași cu experiență precum Tony Adams și Martin Keown la începutul carierei?
"Au avut un impact uriaș asupra mea, atât ca jucător, cât și ca om. Am învățat ce înseamnă leadership-ul, conștientizarea tactică și cum arată o cultură puternică. Ei trăiau și respirau fotbalul. Acum, ca antrenor, mă bazez pe acele lecții și încerc să conduc folosind calitățile pe care le-am preluat de la ei."
Era intimidant, ca tânăr, să joci alături de cineva ca Tony Adams?
"Nu aș zice că era intimidant, mai degrabă simțeam admirație. Copilăria m-a format mult. Am crescut în estul Londrei, și deși nu era groaznic, nici ușor nu a fost. A trebuit să fiu tare. La 16-17 ani eram mic și firav, jucam împotriva unor bărbați, așa că deja învățasem să fac față.
Faptul că eram în preajma unor lideri ca Tony și Martin mi-a dat un avantaj. Știam că trebuie să accept criticile, să învăț din greșeli și să ascult sfaturile dacă voiam să progresez."
Cât de mult te-a influențat copilăria în felul în care ai devenit fundaș?
"Enorm. Nu aveam multe terenuri cu iarbă, jucam în cuști. Era fotbal de supraviețuire. Jucai cu băieți mai mari și mai puternici, mingea nu ieșea niciodată afară, foloseai zidurile. Învățai rapid să fii fizic, să ai tehnică și să înțelegi jocul.
Acel mediu a contat enorm în modul în care am evoluat pe teren."
În afară de Ronaldo, care au fost cei mai dificili adversari pe care i-ai întâlnit?
"Au fost mulți jucători care mi-au pus probleme reale. Aaron Lennon, Nathan Dyer la Swansea – jucători care puteau intra în centru, să meargă pe exterior, să atace spațiile din spatele apărării.
Cu Ronaldo sau Messi exista un plan de echipă. Cu alții, uneori era doar 'Ashley, ocupă-te tu de el.' Și uneori mă prindeau pe picior greșit. Au fost destui adversari cu care m-am chinuit."
A fost spiritul de echipă motivul principal pentru care Chelsea a câștigat Champions League în 2012, deși lotul părea mai slab pe hârtie decât în alți ani?
"Da, cred că da. Eram mai în vârstă, cu experiență, și învățasem din eșecurile trecute – mai ales din finala de la Moscova din 2008. Mulți dintre noi simțeam că ar putea fi ultima șansă.
Pe hârtie, nu eram cea mai puternică echipă, dar aveam caractere care puteau lupta, se puteau adapta și dădeau totul. Știam că putem merge la luptă împreună."
Ca fundaș, ce simți când portarul tău apără un penalty decisiv, cum a făcut Petr Cech în fața lui Arjen Robben?
"E o ușurare imensă și o emoție puternică. Ca fundaș, glumești spunând 'de asta ești plătit', dar adevărul e că fără Petr, visul nostru s-ar fi încheiat mult mai devreme. Acea paradă ne-a dat încredere – încă o șansă să rămânem în joc, încă o șansă să câștigăm. Și ne-a dat și mai multă siguranță pentru eventualitatea unei serii de penalty-uri, știind pe cine avem în poartă."
Ai marcat și tu la loviturile de departajare. Decizia era luată dinainte?
"Întotdeauna m-am oferit să bat penalty-uri. Am înscris unele, am ratat altele – atât la club, cât și la națională. Știi că poți fi erou sau vinovat, dar asta face parte din meserie. Mereu am avut suficientă încredere să ajut echipa când era nevoie."
Privind înapoi, a fost acea noapte la Munchen cel mai fericit moment al carierei tale?
Cu siguranță e printre cele mai speciale. Evoluția mea din acea seară a fost probabil una dintre cele mai bune la Chelsea, alături de ceilalți fundași și de Petr.
Să câștigi Champions League pentru prima dată, pe stadionul lui Bayern, după atâta timp în care am alergat după acest trofeu – e greu de descris. Să faci parte din acel grup select și să reușești alături de colegi cu care ai împărțit atâtea momente a fost incredibil de special."