Everton, în pragul dezastrului: echipa a înregistrat pierderi de peste 100 de milioane de euro

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Everton, în pragul dezastrului: echipa a înregistrat pierderi de peste 100 de milioane de euro
Everton
EvertonAFP
Clubul englez de fotbal Everton a înregistrat pierderi de 89,1 milioane de lire sterline (aproximativ 104 milioane de euro) în cursul sezonului 2022-2023, aproape dublu față de sezonul anterior. Echipa din Liverpool așteaptă deja rezultatul unui apel împotriva unei a doua acuzații de încălcare a regulilor de profitabilitate şi sustenabilitate ale Premier League.

În cel mai recent raport financiar al său, publicat duminică, Everton a atribuit o parte din pierderi suspendării tuturor acordurilor comerciale de sponsorizare cu companiile ruseşti USM Holding, MegaFon şi Yota, în urma invaziei din Ucraina.

Acest bilanț marchează al şaselea an consecutiv de pierderi pentru clubul din oraşul Liverpool, care a înregistrat o pierdere de 44,7 milioane de lire sterline pentru sezonul 2021-2022, în timp ce pierderile din ultimele trei sezoane se ridică la puțin sub 255 de milioane de lire sterline.

Everton, la un  pas de retrogradarea în Championship

Conform regulilor Premier League, cluburile riscă să încalce regulamentul dacă înregistrează pierderi de peste 105 milioane de lire sterline în trei sezoane sau 35 de milioane de lire sterline anual.

Everton a fost deja penalizat cu retragerea a 10 puncte în luna noiembrie, pentru o încălcare a PSR în sezonul 2020-21, însă sancțiunea a fost redusă la şase puncte în urma unui apel.

Clubul a fost acuzat din nou, în luna ianuarie, de încălcarea PSR în evidențele sale financiare pentru o perioadă care începe în 2019-2020 şi se încheie în 2022-2023, audierea pentru această acuzație având loc săptămâna trecută.

Everton, care a evoluat neîntrerupt în prima ligă engleză începând din sezonul 1954-1955, a evitat la limită retrogradarea în sezonul 2022-2023, grație unei victorii în ultima etapă, în fața formației Bournemouth.

În prezent, gruparea de pe Goodison Park ocupă locul 16 în clasament, la doar trei puncte deasupra zonei retrogradării, iar marți urmează să joace în deplasare cu Newcastle United.

Însă o nouă penalizare i-ar pecetlui soarta și ar trimite-o direct în liga a doua engleză, Championship. 

Everton se află, de asemenea, în mijlocul unor negocieri prelungite pentru preluarea sa de către fondul american de investiții 777 Partners şi intenționează să se mute pe noul său stadion înaintea sezonului 2025-2026.