Altele

După transferurile de marcă, Liverpool e pregătită și să vândă. Mutare de zeci de milioane de euro

Jarell Quansah în acțiune pentru Liverpool
Jarell Quansah în acțiune pentru LiverpoolPhoto by BARRINGTON COOMBS / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP
Fotbalistul Jarell Quansah, internațional englez de tineret, este aproape să plece de la Liverpool la Bayer Leverkusen, informează Sky Sports şi L'Equipe.

Liverpool şi-ar fi dat acordul pentru transferul lui Jarell Quansah la Bayer Leverkusen. Potrivit Sky Sports, campioana Angliei îl va vinde pe fundaşul în vârstă de 22 de ani pentru 34 de milioane de lire sterline (aproximativ 40 de milioane de euro). În tranzacție ar fi inclusă o clauză de răscumpărare.

Se aşteaptă ca Jarell Quansah să semneze contractul abia după Campionatul European Under-21, la care participă în prezent cu Anglia. El va înfrunta Olanda în semifinale miercurea aceasta, la patru zile după victoria din sferturile de finală împotriva Spaniei (3-1).

Format la Liverpool, fundaşul a jucat în 25 de meciuri pentru 'the Reds' în acest sezon. El a intrat ca rezervă în meciul retur din optimile de finală ale Ligii Campionilor, pe 11 martie, împotriva lui Paris Saint-Germain. Campioana Franței a câştigat la lovituri de departajare.

Liverpool este, de asemenea, aproape de a-l transfera pe Milos Kerkez, fundaş stânga maghiar în vârstă de 21 de ani. După un sezon foarte reuşit la Bournemouth, se aşteaptă ca acesta să se alăture echipei de pe Anfield în schimbul a 46 de milioane de euro. Clubul din Merseyside a oficializat, de asemenea, venirea lui Florian Wirtz, pentru 136 de milioane de euro, în urmă cu trei zile.