Decizie fără precedent! Southampton, eliminată din play-off-ul pentru Premier League. Cine va juca finala barajului

Southampton, eliminată din play-off-ul pentru Premier League
Southampton, eliminată din play-off-ul pentru Premier LeagueAction Images/Craig Brough/Reuters

O Comisie Disciplinară Independentă a exclus astăzi echipa Southampton din play-off-ul Sky Bet Championship, după ce clubul a recunoscut multiple încălcări ale regulamentelor EFL legate de filmarea neautorizată a antrenamentelor altor cluburi.

Pe lângă excluderea din barajul pentru promovarea în Premier League, clubul va fi penalizat în sezonul următor de Championship. 

"Clubul a primit o penalizare de patru puncte care va fi aplicată în clasamentul Championship din sezonul 2026/27, alături de o mustrare cu privire la toate acuzațiile", se arată în comunicatul EFL.

Middlesbrough, lucky-loser

Southampton trebuia să dispute finala play-off-ului pentru promovarea în Premier League cu Hull City, însă în urma acestei decizii echipa va rămâne în Championship și în sezonul următor. Locul ei în finală va fi luat de Middlesbrough, care a fost inițiat eliminată de Southampton.

"Middlesbrough este reintrodusă în play-off-ul din 2026 și va merge în finala play-off-ului împotriva echipei Hull City. Finala rămâne programată pentru sâmbătă, 23 mai, urmând ca ora de start să fie confirmată", mai precizează EFL. 

Southampton, exclusă pentru că a spionat antrenamentele adversarelor

În comunicatul EFL se explică și motivele care au dus la această decizie. Reprezentanții clubului Southampton au recunoscut că au spionat antrenamentele mai multor adversare. 

"Southampton a fost pusă sub acuzare inițial vineri, 8 mai, alte acuzații fiind formulate duminică, 17 mai, în legătură cu încălcări suplimentare în timpul sezonului 2025/26. Aceste acuzații suplimentare au apărut din aspecte identificate după ce procedurile inițiale care implicau clubul Middlesbrough au fost demarate.

Southampton a recunoscut încălcarea regulamentelor care impun cluburilor să acționeze cu maximă bună-credință și care interzic observarea sesiunii de antrenament a unui alt club cu mai puțin de 72 de ore înainte de un meci programat. Încălcările recunoscute vizează meciurile împotriva echipelor Oxford United în decembrie 2025, Ipswich Town în aprilie 2026 și Middlesbrough în mai 2026.

Southampton are dreptul de a contesta decizia Comisiei în conformitate cu regulamentele EFL, iar părțile colaborează pentru a încerca să soluționeze orice apel miercuri, 20 mai. În funcție de rezultat, acest lucru ar putea duce la o nouă modificare a meciului de sâmbătă.

EFL se află acum în discuții cu toate cele trei cluburi în ceea ce privește implicațiile deciziei de astăzi și va face un anunț suplimentar la momentul potrivit.

Motivele scrise complete ale Comisiei vor fi, de asemenea, publicate la momentul potrivit". 

Fotbal