FA a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului londonez după ce jucătorii săi l-au înconjurat pe arbitrul Michael Oliver în urma cartonaşului roşu pe care acesta i l-a arătat lui Lewis-Skelly pentru un fault asupra lui Matt Doherty, pe 25 ianuarie.
”O comisie independentă de reglementare a impus o amendă de 65.000 de lire sterline clubului Arsenal... (deoarece) s-a afirmat că Arsenal nu s-a asigurat că jucătorii său nu se vor comporta într-un mod necorespunzător în jurul minutului 43, iar clubul a admis ulterior această acuzație”, a precizat FA într-un comunicat.
Arbitrul video (VAR) a menținut decizia lui Oliver la momentul incidentului, dar Arsenal a făcut apel ulterior împotriva cartonaşului roşu, iar suspendarea pe trei meciuri a jucătorului în vârstă de 18 ani a fost anulată.
Comunicatul FA a inclus şi o scrisoare a clubului Arsenal, care a subliniat că jucătorii 'nu s-au comportat într-un mod ofensator, violent, amenințător, abuziv, indecent, insultător sau provocator'.
Însă Federația a răspuns precizând că 'au fost, uneori, nouă jucători de la AFC foarte aproape de arbitru'', iar cartonaşul roşu 'anulat în apel nu justifică reacția şi nu oferă nicio atenuare'.
Recent, Federația spaniolă și arbitrii au protestat față de tratamentul la care a fost supus centralul care l-a eliminat pe Jude Bellingham.
Colectivul arbitrilor a condamnat luni, printr-un comunicat trimis de Comisia Tehnică a Arbitrilor (CTA), amenințările proferate pe rețelele de socializare la adresa lui José Luis Munuera Montero, care a arbitrat sâmbătă meciul Osasuna-Real Madrid.