Altele

David Moyes, la un pas de revenirea în Premier League. Negocieri în curs cu Everton

David Moyes
David MoyesUK Sports Pics Ltd / Alamy / Alamy / Profimedia
Antrenorul David Moyes se află în discuții cu echipa engleză de fotbal Everton pentru o revenire la cârma formației de pe Goodison Park după îndepărtarea managerului Sean Dyche, conform BBC.

Chiar dacă o înțelegere nu a fost încă obținută, iar Moyes nu este singurul candidat, BBC a aflat dintr-o sursă apropiată discuțiilor că scoțianul are cele mai mari şanse.

Discuțiile progresează, dar este încă neclar pe ce durată se va derula contractul lui Moyes.

Dyche, fostul antrenor al lui Burnley, a fost îndepărtat joi de la clubul aflat pe locul 16 în Premier League, la doar un punct de zona retrogradării.

Everton are doar trei victorii în 19 meciuri în acest sezon.

”Sunt entuziasmat să mă aflu în această poziție”, a spus Moyes.

David Moyes a condus-o pe Everton din 2002 până în 2013 înainte de a pleca pentru a prelua banca tehnică a echipei Manchester United, dar de unde a fost îndepărtat după zece luni.

A avut două mandate la West Ham, cu care a câştigat Europa Conference League în 2023, dar a rămas fără echipă după ce a plecat de la West Ham sezonul trecut.

Recent, Moyes a spus că nu este pregătit să se retragă din fotbal, dar nu mai vrea un loc de muncă unde să se lupte pentru evitarea retrogradării.

După ce a fost distins cu Ordinul Imperiului Britanic cu prilejul listei de distincții acordate în Noul An pentru servicii aduse fotbalului, David Moyes a declarat: ”Fotbalul este în sângele meu. A fost de când am fost copil”.

”Îmi place să mă uit la fotbal şi mi-a plăcut toată cariera mea. Dacă este altă parte din fotbal, atunci aşa să fie. Dar vreau doar să fie o parte bună”, a spus Moyes.

Atunci când David Moyes a părăsit Everton pentru Manchester United în 2013, a plecat de la un club care era un model de stabilitate.

Moyes a petrecut 11 ani pe Goodison Park, ducând Everton de la lupta de supraviețuirea în Premier League până în cupele europene, obținând chiar calificarea în faza grupelor în Champions League în 2005.

Scoțianul a avut control total pe probleme de fotbal la club, fiind susținut de preşedintele Bill Kenwright, care a fost recunoscător că Moyes a reuşit ceea ce a putut ca manager cu fonduri limitate.

De când Moyes a plecat de pe Goodison Park, Everton a avut opt antrenori, din care şapte au fost concediați.