Altele

Dan Șucu continuă reconstrucția la Genoa. Italienii și-au luat atacant din Premier League

Maxwel Cornet la West Ham
Maxwel Cornet la West HamDave Shopland / Shutterstock Editorial / Profimedia
Pe 16 ianuarie, Dan Șucu făcea primul transfer la Genoa de la preluarea pachetului majoritar de acțiuni. E vorba de Sebastian Otoa, un tânăr stoper de 20 de ani venit de la Aalborg.

Finanțatorul român, devenit acționat majoritar la Genoa în luna decembrie 2024, cu preluarea a 77 la sută din acțiuni, continuă campania de transferuri.

După ce a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la ”Grifoni”, omul de afaceri a devenit numărul 1 în club și din punct de vedere executiv, iar din această calitate continuă să aducă jucători pentru antrenorul Patrick Vieira.

De data aceasta este vorba de un atacant de 28 de ani, Maxwel Cornet venit de la West Ham United din Premier League, sub formă de împrumut. El a fost prezentat pe pagina oficială de X a clubului italian.

Ivorianul Cornet, care poate juca și ca extremă stânga, a marcat un singur gol pentru ”Ciocănari” în 37 de meciuri și a fost împrumutat la Sothampton în ultimul sezon, dar la Genoa va avea mai multe șanse să arate ce poate.

Cea mai mare parte a carierei sale a jucat la Olympique Lyon, unde a marcat 51 de goluri, în 252 de meciuri.

Maxwel Cornet
Maxwel CornetFlashscore

Fost jucător la Metz, Burnley și Lyon, el a câștigat Conference League în 2023 cu clubul londonez. În vârstă de 28 de ani, el are și 31 de selecții (șase goluri) pentru ”Elefanți”.

Genoa, antrenată de la sfârșitul lunii noiembrie de francezul Patrick Vieira, ocupă în prezent locul 12 în Serie A.