Cîrjan despre declarațiile lui Stoichiță, Săndoi și Vochin: "O încercare de a denatura adevărul"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Cîrjan despre declarațiile lui Stoichiță, Săndoi și Vochin: "O încercare de a denatura adevărul"

Cîrjan despre declarațiile lui Stoichiță, Săndoi și Vochin: "O încercare de a denatura adevărul"
Cîrjan despre declarațiile lui Stoichiță, Săndoi și Vochin: "O încercare de a denatura adevărul"Facebook/Cătălin Cîrjan
Schimbul de replici dintre Cătălin Cîrjan, care a fost acuzat că a refuzat să se prezinte la națională, și reprezentanți FRF continuă.

Tânărul jucător al lui Arsenal a rămas surprins de răspunsurile oferite în presa națională de Mihai Stoichiță - director tehnic FRF, Emil Săndoi - selecționer U21 și Andrei Vochin - consilier președinte FRF. La scurt timp de la publicarea declarațiilor lui Cîrjan, care a vrut să facă lumină în condițiile în care este acuzat că a refuzat naționala, cei trei au oferit diverse declarații pentru a-l combate pe jucătorul lui Arsenal

Într-o nouă serie de declarații publicată de playsport.ro, Cîrjan spune că cei trei reprezentanți ai FRF au spus multe lucruri neadevărate și au încercat să deturneze totul în favoarea lor. 

Citește și:Cîrjan rupe tăcerea după ce s-a spus că a refuzat convocarea: ”Nu sunt dorit la națională”

Consilierul președintelui FRF reacționează în cazul Cîrjan: "Sunt multe neadevăruri!"

Emil Săndoi reacționează după declarațiile lui Cîrjan: ”Mă pun în sufletul lui...”

Cătălin spune că cel mai tare l-au surprins declarații lui Andrei Vochin, care este de altfel și fost jurnalist, "cu atât mai mare e surprinderea când vezi că se pune de partea cealaltă față de adevăr".

Cîrjan a ținut să rememoreze întâmplarea de la Piatra Neamț, când Stoichiță a plecat spre București în mașina unui părinte. "În primul rând, a zis că nu e adevărat ce am zis eu legat de plecarea domnului Stoichiță de la Piatra Neamț alături de un părinte al unui copil de la lot. Domnul Vochin a spus chiar că el a plecat cu Stoichiță. Atât eu, cât și cei din familia mea suntem oameni serioși, cu credință. Nu aș spune un neadevăr ca să îi fac rău cuiva. În drumul dinspre Piatra Neamț spre București, chiar eu le-am atras atenția părinților mei că domnul Stoichiță se afla în dreapta, iar la volan era părintele unui coleg. La un moment dat, la un semafor, i-am văzut cât se poate de clar. Toți cei din mașina noastră pot confirma. Nu eu sunt mincinosul, domnule Vochin", transmite Cătălin prin intermediul playsport. 

Cîrjan a negat și declarațiile conform cărora el ar fi ajuns la Arsenal după ce a fost văzut la loturile naționalei. Acesta a spune că nici nu avea cum să fie văzut la națională deoarece participase doar la două meciuri U15 împotriva Moldovei. Arsenal l-a chemat la un stagiu de pregătire în urma unui meci din Liga a 3-a, dintre Domnești și Oltenița. "A fost Tony Banfield la meci și e meritul agentului meu pentru asta. El i-a convins să vină să mă vadă acolo. Ăsta e adevărul, știu că pare greu să ajungi din liga a 3-a direct la Arsenal", rememorează Cîrjan.

"Domnul Rădoi e tot mincinos, așa cum sunt eu?"

Căpitanul lui Arsenal U23 nu s-a lăsat impresionat de declarațiile lui Săndoi și Stoichiță. Directorul tehnic FRF a spus să îl apreciază și îl urmărește Cîrjan, timp ce selecționerul U21 a spus că îi pare rău pentru el. "Dacă ar fi fost cum spun, m-ar fi primit la naționala U21, așa cum m-au și convocat... Domnul Stoichiță a zis că antrenorii au mână liberă și că nu acceptă niciun amestec în activitatea antrenorilor. De parcă eu sunt primul care spune ce spune. Domnul Rădoi e tot mincinos, așa cum sunt eu? Mai țineți minte și când l-a înjurat pe domnul Mutu, după un meci? Să mai zic?", este replica tăioasă a lui Cătălin. 

Acesta a clarificat, prin imagini video, situația prezentată în interviul inițial, în care a spus că Săndoi a stat la antrenamentul lui Arsenal doar 10 minute, în timpul încălzirii. Totodată, Cîrjan a explicat din nou și situația în care a solicitat înțelegerea FRF pentru a nu participa la acțiunea naționalei U21, care avea programate două amicale, cu FC Argeș și CSA Steaua. Cătălin a precizat că se afla în cantonament cu prima echipă și trebuia să participe la un test cu Watford, pentru a se decide lotul cu care Arsenal se va deplasa în Dubai, unde avea să joace cu AC Milan și Lyon. "Dacă eu plecam de la Arsenal atunci pentru a juca împotriva lui FC Argeș și a Stelei, practic mă autoexcludeam din lot. De asta am și zis că nu am refuzat naționala, ci doar am cerut să fiu înțeles", completează Cîrjan. 

În încheiere, jucătorul lui Arsenal a vrut să transmită un mesaj și pentru alți tineri jucători care au trecut prin situații asemănătoare. "Îi sfătuiesc să nu se mai lase umiliți, lumea trebuie să afle că e așa cum am spus: naționala României nu mai e a României! Știu că am o situație privilegiată în comparație cu alți jucători români, eu pot vorbi deschis. Băieților le este teamă de răzbunarea lor, dar mie și familiei mele nu ne e frică decât de Dumnezeu. Am spus adevărul și îl vom spune indiferent de situație", a spus Cîrjan pentru playsport.