Carrick: ”Viitorul meu la Manchester United va fi decis destul de curând”

Michael Carrick are șanse tot mai mari să continue ca manager principal la Manchester United
Michael Carrick are șanse tot mai mari să continue ca manager principal la Manchester UnitedOwen Humphreys, PA Images / Alamy / Profimedia

Michael Carrick a declarat că viitorul său ca antrenor al lui Manchester United va fi decis în curând, în timp ce încearcă să încheie sezonul cât mai bine, cu o clasare în primele trei poziții din Premier League. Ar fi cu patru locuri mai sus decât poziția ocupată de echipă în ianuarie, atunci când a preluat interimar banca tehnică.

”Viitorul meu va fi decis destul de curând”

Carrick a ajutat-o pe United să obțină 10 victorii în 15 meciuri de campionat și să își asigure prezența în Liga Campionilor în sezonul următor. Un punct în partida de duminică, împotriva lui Nottingham Forest, ar garanta locul al treilea pentru Manchester United.

”Viitorul meu va fi decis destul de curând. Știam că acest lucru se va întâmpla spre finalul sezonului, dacă nu chiar la finalul sezonului, așa că nu s-a schimbat nimic”, a declarat Carrick, vineri, în fața jurnaliștilor, înaintea ultimului meci de pe teren propriu din acest sezon.

”Nu există nicio schimbare majoră în privința asta. Asta este situația. Evident, orice va urma după aceea este oricum foarte aproape.”

Presa a scris că fostul mijlocaș al lui United a primit deja oferta de a deveni antrenor permanent al echipei.

”Este un club de fotbal unic, un club foarte, foarte special”, a spus Carrick, care a mai avut un scurt mandat ca interimar la Manchester United în 2021, înainte de a o antrena pe Middlesbrough.

”Sunt extrem de mândru că m-am întors și că fac parte din acest club, că pot ajuta ca suporter. Ca fost jucător și fost angajat este una, dar ca simplu suporter, care ține atât de mult la club, a fost important să fiu în poziția de a reveni și de a ajuta grupul să meargă mai departe.”

Citește și: Final de eră pentru recordmenul din Premier League! Simbolul clubului pleacă după 17 ani: ”Ultimul meu sezon”

Casemiro, apt pentru ultimul meci pe teren propriu

Mijlocașul lui United, Casemiro, care urmează să plece de la club la finalul sezonului, după patru ani petrecuți la Manchester, a cerut la începutul acestei luni ca Michael Carrick să fie păstrat ca antrenor permanent.

Carrick a spus că brazilianul, absent la meciul de weekendul trecut cu Sunderland, va fi apt pentru ultima sa partidă pe Old Trafford.

”Casemiro este disponibil... a dat absolut totul din toate punctele de vedere, știind că totul se va încheia la finalul sezonului”, a spus Carrick despre mijlocașul brazilian, care a disputat 146 de meciuri pentru United din 2022.

Antrenorul a adăugat că atacantul Benjamin Sesko, absent și el la partida cu Sunderland, nu este complet refăcut.

Întrebat cum evaluează sezonul, Carrick a afirmat că este mulțumit de progresul făcut de United, după ce echipa a încheiat sezonul trecut pe locul 15 în Premier League.

”Cred că pasul important făcut pentru a reveni în Liga Campionilor este un lucru bun... și sunt absolut mulțumit de munca pe care am făcut-o până acum”, a spus el.

Manchester United va încheia sezonul cu o deplasare pe terenul lui Brighton & Hove Albion, pe 24 mai.

Fotbal