Internaționalul român a postat pe Instagram un mesaj în limba engleză, însoțit de fotografia cu fostul său coleg, alături de care a jucat în ultimele luni la Spurs.
Mesajul postat de Radu Drăgușin
”Căpitanul meu
Când am ajuns la Spurs, ai fost printre primii care m-au primit și m-au ajutat să mă integrez cât mai repede în grup.
Ai dat mereu exemplu, nu te-ai plâns niciodată și, cel mai important, m-ai împins mereu, pe mine și pe colegii noștri, să dăm tot ce avem mai bun.
Ești cu adevărat un om deosebit și unul dintre cei mai buni din acest sport. Îți doresc tot binele din lume în următoarea etapă a vieții tale”, a fost mesajul publicat de fundașul naționalei României pe rețelele de socializare.
Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham în ianuarie 2024, de la Genoa, pentru suma de 30 de milioane de euro și a evoluat în 37 de partide pentru Spurs.
Stoperul a suferit în luna ianuarie o accidentare gravă: ruptură de ligament încrucișat de la genunchi, și a fost operat în februarie. Revenirea sa pe teren rămâne incertă la începutul noului sezon din Premier League.
Citește și: Transfer de 67 de milioane de euro pentru PSG înainte de duelul din Supercupa Europei
Între timp, Tottenham, deținătoarea trofeului Europa League, se pregătește pentru duelul din Supercupa Europei cu PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut. Partida de pe Bluenergy Stadium - Stadio Friuli din Udine, Italia, este programată miercuri, 13 august.