Arsenal se va despărți de unul dintre jucătorii săi emblematici

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Arsenal se va despărți de unul dintre jucătorii săi emblematici
Granit Xhaka (centru) se va despărți de Arsenal după 7 ani petrecuți pe Emirates Stadium
Granit Xhaka (centru) se va despărți de Arsenal după 7 ani petrecuți pe Emirates StadiumProfimedia
Granit Xhaka (30 de ani) este foarte aproape de un transfer în Germania. Mijlocașul elvețian al lui Arsenal Londra este dorit de Xabi Alonso la Bayer Leverkusen.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Granit Xhaka nu a primit nicio propunere de prelungire a contractului din partea ”tunarilor” și este decis să plece de pe Emirates Stadium la finalul sezonului.

Destinația sa va fi Bayer Leverkusen, club care s-a arătat dispus să plătească 15 milioane de euro pentru mijlocașul elvețian.

Fabrizio Romano susține că cele două părți au convenit asupra termenilor personali și că înțelegerea se va întinde pe durata a patru ani, până în iunie 2027.

Totuși, contractul nu va fi semnat până la finalul sezonului, Xhaka dorind să se concentreze pe meciurile rămase în Premier League.

Elvețianul nu este străin de Bundesliga. El a mai evoluat în Germania la Borussia Monchengladbach, club care l-a cedat la Arsenal, în 2016, pentru 45 de milioane de euro.

În acest sezon, Xhaka a fost unul dintre liderii ”tunarilor”, dar se pare că intențiile lui Mikel Arteta de a-l transfera fie pe Delcan Rice (West Ham), fie pe Moises Caicedo (Brighton) l-au făcut să accepte varianta transferului pentru a nu se regăsi în postura de a-și pierde locul de titular.