Arsenal caută revanșa în fața lui Aston Villa: ”Dacă foloseşti acea motivație în mod corect..."

Mikel Arteta
Mikel ArtetaManjit Narotra/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Înfrângerea lui Arsenal în ultima clipă în fața lui Aston Villa în această lună a fost un pas greşit în încercarea echipei londoneze de a câştiga titlul din Premier League, dar antrenorul Mikel Arteta speră că revederea meciului îi va motiva pe fotbaliştii săi când vor întâlni din nou, marți, formația din Birmingham, informează Reuters.

Villa, condusă de fostul tehnician al lui Arsenal, Unai Emery, are 11 victorii consecutive în toate competițiile şi se află la trei puncte sub echipa lui Arteta în clasament. Arsenal este lider, cu două puncte peste Manchester City.

”Dacă foloseşti acea motivație şi acea sete de victorie în mod corect, cu siguranță”, le-a declarat Arteta reporterilor, luni, când a fost întrebat dacă revederea meciului cu Villa i-ar putea inspira pe jucătorii săi pe Emirates Stadium.

”Vom revedea meciul. Am câteva idei şi sunt lucruri pe care trebuie să le facem mai bine. Şi a fost destul de crud şi felul în care am pierdut. Însă da, am învățat din asta.”

Cele două victorii ale lui Villa contra lui Arsenal au jucat un rol major în deraierea ambițiilor de titlu ale lui Arteta în sezonul 2023-24, iar clubul londonez a terminat pe locul doi în ultimele trei sezoane şi ținteşte spre primul său titlu în Premier League din 2004.

”Treaba noastră este să fim întotdeauna foarte pregătiți pentru că se poate întâmpla ceva”

Arteta a spus că Villa este o adevărată pretendentă la titlu în actuala stagiune, în ciuda celor spuse de Emery.

Arsenal, care se confruntă cu absența unor jucători cheie din cauza accidentărilor, inclusiv Kai Havertz, Cristhian Mosquera şi Ben White, ar putea căuta să se întărească în mercato din ianuarie.

”În funcție, aşa cum am spus, de disponibilitatea anumitor jucători... trebuie să căutăm în mod activ, iar apoi putem... să o facem sau nu, asta e o altă poveste, dar treaba noastră este să fim întotdeauna foarte pregătiți pentru că se poate întâmpla ceva, aşa că să sperăm că va fi foarte pozitiv”, a afirmat Arteta.

Arsenal a beneficiat de patru autogoluri în această lună, iar Arteta a fost întrebat dacă acestea au fost rezultatul presiunii asupra adversarilor sau al norocului.

”Ei bine, asta ne dorim, ca fiecare adversar care vine aici să sufere... împotriva lui Villa avem un meci foarte greu. Îi cunoaştem, ştim ce fac şi este un meci frumos de pregătit şi jucat”, a spus spaniolul.

Urmărește Arsenal - Aston Villa pe Flashscore!