Echipa lui Arne Slot se deplasează joi pe Emirates pentru duelul cu Arsenal ocupând locul patru în clasament, însă la 14 puncte în spatele liderului din Premier League.
După o perioadă dificilă, cu nouă înfrângeri în 12 meciuri în toate competițiile, Liverpool este neînvinsă în ultimele nouă partide, deși această serie include patru remize. Printre ele se numără un egal alb cu Leeds și remiza 2-2 cu Fulham, în primele două meciuri ale "cormoranilor" din Premier League în 2026.
"Este adevărat că avem nouă meciuri fără înfrângere, dar cu siguranță am avut și egaluri", a declarat Slot la conferința de presă premergătoare partidei de miercuri.
Tehnicianul olandez, care a condus-o pe Liverpool către un titlu impresionant chiar în primul său sezon pe Anfield, după ce i-a succedat lui Jürgen Klopp, a adăugat: "Unde suntem? Am spus de multe ori că nu suntem acolo unde ne dorim, dar simt că avem un lot foarte talentat. Dacă toți sunt disponibili și pregătiți, cred că putem face lucruri speciale".
Liverpool a lăsat această impresie încă de la începutul sezonului, când a învins-o pe Arsenal cu 1-0 pe Anfield, în luna august.
"Cred că am arătat asta și în acest sezon, pentru că am obținut destule victorii impresionante, dar am avut și remize sau înfrângeri dezamăgitoare. Ne-a lipsit constanța, însă am bătut deja echipe foarte bune, ceea ce arată că talentul există cu siguranță, chiar dacă regularitatea nu", a mai spus Slot.
Printre succesele notabile se numără victoriile de acasă cu Real Madrid și Atletico Madrid, dar și succesul categoric, 5-1, în deplasare la Eintracht Frankfurt, în Liga Campionilor.
Pe de altă parte, Liverpool a suferit în acest sezon și trei înfrângeri la o diferență de trei goluri pe teren propriu, în fața lui Crystal Palace, Nottingham Forest și PSV Eindhoven.
