Ar putea deveni cel mai bine plătit sportiv din lume! Oferta colosală a saudiților pentru Messi

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ar putea deveni cel mai bine plătit sportiv din lume! Oferta colosală a saudiților pentru Messi
Contractul lui Lionel Messi cu PSG expiră în luna iunie
Contractul lui Lionel Messi cu PSG expiră în luna iunieProfimedia
Povestea dintre Lionel Messi și PSG este aproape de final, contractul argentinianului cu parizienii expirând în luna iunie.

În presa internațională apar tot mai multe articole în care se vorbește despre interesul Barcelonei de a-l repatria pe Lionel Messi

După aproape 2 decenii (17 sezoane) petrecute în tricoul blaugrana, superstarul argentinian ar dori să revină ”acasă”.

Al-Hilal, ofertă colosală pentru Lionel Messi

Cu toate astea, Barcelona nici măcar nu se poate apropia la nivel financiar de salariul pe care îl propun oficialii lui Al-Hilal. În capitala Arabiei Saudite, Lionel Messi ar câștiga 500 de milioane de euro într-un singur sezon, potrivit Cadena SER.

Inițial, cei de la Al-Hilal făcuseră o oferă de 400 de milioane de euro pe sezon pentru Messi. Cu noua ofertă, starul sud-american ar câștiga anual cu 300 de milioane de euro mai mult decât Cristiano Ronaldo. Atacantul portughez este remunerat cu 200 de milioane de euro pe sezon de către Al-Nassr.

Prin comparație, oferta lui Al-Hilal pentru Messi este de 35 de ori mai mare decât contractul pe care îl pot oferi cei de la Barcelona. Catalanii pot oferi 14 milioane de euro pe an pentru revenirea argentinianului, însă nu înainte de a-și rezolva problemele financiare.

Barcelona, titlul cu numărul 27 La Liga

În ultima etapă de campionat, Barcelona și-a adjudecat titlul cu numărul 27 în La Liga în urma victoriei cu 4-2 în fața rivalilor de la Espanyol. 

Milioane de fani au ieșit pe străzi să se bucure și au început să scandeze numele lui Messi. În campionatul francez nu se poate spune faptul că argentinianul are parte de același tratament. Ultrașii lui PSG l-au huiduit în nenumărate rânduri și i-au cerut să plece de la echipă.

Cota de piață a lui Lionel Messi este de 45 de milioane de euro, potrivit portalului Transfermarkt.

În actuala stagiune, jucătorul a marcat 20 de goluri și 19 pase decisive pentru PSG.