Neymar revine în Serie A din Brasileirão. Contractul inițial este unul de scurtă durată, dar clubul va încerca să îl prelungească până în 2026. Starul se întoarce acasă și speră să revină pe drumul cel bun, după ce a suferit accidentări grave în ultimele sezoane.
Debutul lui Neymar pentru Santos ar trebui să aibă loc de ziua sa, pe 5 februarie, când va împlini 33 de ani. Peixe înfruntă Botafogo-SP la Vila Belmiro, de la ora 19.15 (ora Braziliei) (n.r. 6 februarie, ora 00:15 - ora României), în etapa a 7-a a Paulistão.
Citește și: Scandal după ce Neymar a fost prezentat la Santos. Suporterii acuză președintele de ”egocentrism"
De la Cupa Mondială din 2022, Neymar a jucat doar 20 de meciuri în puțin peste doi ani. Transferat de Al-Hilal pentru 90 de milioane de euro în august 2023, mijlocașul ofensiv a avut doar șapte apariții oficiale pentru clubul saudit, cu un gol și două pase decisive.
Trecut cu vederea de antrenorul Jorge Jesus, Neymar nu a fost nici măcar înscris în campionatul saudit 2024/25. Brazilianul a jucat în acest sezon doar în două meciuri din AFC Champions League, împotriva lui Al-Ain și Esteghlal.

Neymar este iubit la Santos. Starul s-a remarcat la Vila între 2009 și 2013, cu 225 de prezențe, 136 de goluri și 63 de pase decisive. A câștigat șase trofee pentru Peixe: Libertadores (2011), Recopa Sudamericana (2012), Copa do Brasil (2010) și trei Paulistas (2010, 2011 și 2012).
Vândut la Barcelona în 2013, Neymar a făcut parte din legendarul trio MSN și a strălucit la clubul spaniol, câștigând două titluri LaLiga și Liga Campionilor. PSG l-a cumpărat pe brazilian în 2017 pentru 222 de milioane de euro, cel mai scump transfer din istoria fotbalului.
