Oficial! Fostul star al lui Arsenal și Man City începe cariera de antrenor la echipa familiei Mbappe

Gaël Clichy în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
Gaël Clichy în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.MARC ATKINS / GETTY IMAGES EUROPE / GETTY IMAGES VIA AFP

Luni, 29 decembrie, familia Mbappé a anunțat numirea lui Gaël Clichy la conducerea echipei Stade Malherbe Caen (liga a treia franceză - National).

Un fost membru al staff-ului lui Thierry Henry ajunge la Caen. Retrogradată în National în acest sezon, SM Caen a fost condusă de Maxime d’Ornano. Totuși, acesta a fost demis de conducere din cauza rezultatelor slabe din campionat, dar și a unei eliminări surprinzătoare din Cupa Franței.

Gaël Clichy, noul antrenor al celor de la SM Caen

Gaël Clichy vine astfel cu scopul de a schimba lucrurile în bine. "Stade Malherbe Caen anunță sosirea lui Gaël Clichy în funcția de antrenor principal al echipei de seniori.

Fost internațional francez, el va aduce clubului experiența sa la cel mai înalt nivel, cunoștințele despre fotbalul modern și exigența sa de zi cu zi.

Va fi secondat de Marvin Esor, care se va alătura staffului tehnic actual, ce rămâne neschimbat", se arată în comunicatul clubului.

Noul antrenor a făcut parte din stafful naționalei de tineret a Franței între 2023 și 2025. Ca jucător, are 20 de selecții la Les Bleus și a evoluat la Arsenal, Manchester City și İstanbul Başakşehir.