”Mi-aș dori enorm să fiu acolo! Dacă nu...” Messi, despre prezența sa la Mondial cu Argentina

Messi, campion mondial cu Argentina în 2022
Messi, campion mondial cu Argentina în 2022Keita Iijima / Yomiuri / The Yomiuri Shimbun via AFP

Lionel Messi (38 de ani) a vorbit despre forma bună a lui Inter Miami înaintea finalei MLS, dar și despre posibilitatea de a participa la Mondialul din 2026. Echipa sa va întâlni sâmbătă (6 decembrie) Vancouver Whitecaps, formația la care este legitimat veteranul german Thomas Muller, în primul meci pentru titlu din istoria clubului din Florida.

”Suntem într-o formă bună, am ajuns într-un moment foarte bun. Echipa e solidă, are încredere și e entuziasmată, iar să jucăm acasă e cu siguranță un avantaj”, a declarat Messi pentru ESPN.

În căutarea primului titlu în MLS

El a subliniat și importanța terenului propriu: ”Pe teren propriu am făcut mereu diferența, am devenit puternici și trebuie să profităm de asta.”

Messi caută primul titlu din MLS după ce, în sezonul regulat, a încheiat ca golgheter, cu 29 de goluri în 28 de etape, și a reușit șase goluri în cinci partide din preliminarii.

”Sunt competitiv, îmi place să câștig, să încerc. Am avut și serii slabe și momente dificile, dar mereu am încercat, ne-am ridicat și am căutat mereu ce e mai bun”, a spus el.

Va fi la Mondial? ”Îmi doresc foarte mult să fiu acolo”

Finala dintre Inter Miami și Vancouver Whitecaps va avea loc la o zi după tragerea la sorți de la Washington pentru Mondialul din 2026, care va fi organizat în Statele Unite, Canada și Mexic.

Leo nu a confirmat încă prezența sa la cel mai important turneu fotbalistic, unde Argentina va încerca să-și apere titlul cucerit în Qatar.

”O să iau totul zi cu zi, fiind sincer și încercând să fiu realist și să mă simt bine. Anul acesta, sincer, m-am simțit foarte bine (...) Liga (MLS) e foarte fizică, adversarii au crescut mult”, a explicat el.

La Pulga (Puricele) a spus că discută constant cu selecționerul Lionel Scaloni despre participarea sa la Cupa Mondială.

El îmi spune mereu că i-ar plăcea să fiu acolo, indiferent de rolul pe care îl voi avea. Avem o relație bazată pe multă încredere, putem vorbi deschis și discutăm despre orice”, a declarat Messi.

”Sper să pot fi acolo. Mi-aș dori foarte mult să fiu acolo. În cel mai rău caz, voi fi acolo ca spectator, dar tot va fi ceva special. Mondialul este special pentru toată lumea, mai ales pentru noi, pentru că îl trăim într-un mod complet diferit”, a conchis starul.

Cifrele lui Messi
Cifrele lui MessiFlashscore

Chiar și fără el, Messi consideră că Argentina va rămâne una dintre favorite.

”Este un moment pe care Argentina trebuie să-l valorifice. Să vii după ce ai câștigat ultimul Mondial îți dă multă încredere, liniște pentru a lucra și a pregăti competițiile altfel.”

Totuși, avertizează că ”un Mondial e foarte greu, orice echipă îți poate pune probleme”.

Avantajul lui Messi + duelul Finalissima cu Spania

Dacă va fi prezent la turneu, Messi ar putea beneficia de un ritm de joc diferit față de fotbaliștii din Europa, deoarece MLS se află la jumătatea sezonului în perioada în care competiția va avea loc.

Această situație ar putea conta și pentru eventuala participare la Finalissima, unde Argentina ar urma să întâlnească Spania, într-un meci programat în martie.

”Faptul că am o perioadă de pregătire la mijloc, pentru mine personal va conta enorm, pentru că cei din Europa ajung deja cu foarte multe meciuri jucate”, a precizat Messi.

Meciul se va disputa în luna martie, pe un teren neutru, potrivit declarațiilor recente ale președintelui Conmebol, Alejandro Domínguez.

Faptul că am o perioadă de pregătire (cu Inter Miami) la mijloc, pentru mine personal va conta enorm, pentru că cei din Europa ajung deja cu foarte multe meciuri jucate”, a spus Messi.

Urmărește Inter Miami - Vancouver Whitecaps pe Flashscore!