Altele

Inter Miami, victorie fără Messi şi în inferioritate numerică, în Major League Soccer

Inter Miami - Charlotte 1-0
Inter Miami - Charlotte 1-0Chris Arjoon / Zuma Press / Profimedia

Echipa Inter Miami a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Charlotte FC, duminică, într-un meci din etapa a treia a Ligii profesioniste nord-americane de fotbal - Major League Soccer (MLS), cu starul argentinian Lionel Messi pe banca de rezerve şi evoluând în inferioritate numerică întreaga repriză secundă, după eliminarea portarului Oscar Ustari.

Unicul gol al întâlnirii de la Fort Lauderdale a fost marcat la 17 secunde de la debutul reprizei secunde de argentinianul Tadeo Allende, după o combinație cu atacantul uruguayan Luis Suarez.

În minutul 38, gazdele au rămas în zece jucători, după ce portarul Oscar Ustari a văzut cartonaşul roşu pentru un fault în afara careului asupra lui Wilfried Zaha, atacantul lui Charlotte.

Antrenorul echipei Inter Miami, Javier Mascherano, l-a sacrificat pe mijlocaşul Benjamin Cremaschi pentru a-l putea introduce în joc pe portarul de rezervă Rocco Rios.

Messi, care a ratat precedentele două partide ale echipei din Florida în urma unei accidentări, a făcut parte din lotul lui Inter Miami la acest joc, însă Mascherano a preferat să-l țină pe bancă până la final, în condițiile în care repriza secundă a fost una intens disputată de cele două formații.

Grație acestui succes, Inter Miami a acumulat 7 puncte şi ocupă locul secund în clasamentul Conferinței de Est a MLS, după Philadelphia Union (9 puncte).